Am auzit prima dată de Alain de Botton cu ocazia lansării romanului „Sex, shopping şi un roman” care mi-a atras atenţia datorită titlului care sună foarte comic. De asemenea, când am văzut titlul şi coperta romanului ăstuia am zis că trebuie să îl citesc. Am fost la lansare, dar nu am plecat cu prea multe informaţii despre carte şi nici măcar cu o idee dacă se merită citită sau nu. Dar, pe măsură ce am citit, mi-am dat seama că este un altfel de roman, care ne prezintă tema dragostei dintr-o nouă perspectivă, mai puţin romantică, iar când am terminat cartea şi am închis-o am zis: „Da, mi-a plăcut cartea asta!”
Deşi începe într-un mod mai ciudat, de parcă personajele principale ar fi nişte subiecţi la zoo şi le este studiată în detaliu viaţa şi obiceiurile, cartea este o alt fel de poveste de dragoste. Mi se părea la început că fiecare gest şi fiecare acţiune a personajelor este disecată şi explicată, de parcă totul trebuie să aibă justificare. Şi abia pe la sfârşitul cărţii mi-am dat seama ce vroia autorul să arate cu toate acele disecări. Este o poveste care ilustrează dragostea în toate formele ei, pentru ca la sfârşit să ne ofere una dintre cele mai frumoase lecţii de viaţă (nu o să mă apuc acum să povestesc finalul ca să nu stric plăcerea celor care or să vrea să o citească). Povestea asta este atât de diferită de celelalte cărţi citite de mine încât m-a făcut să o îndrăgesc şi să o citesc cu drag. Din nou am descoperit că unele cărţi care nu încep chiar promiţător merită duse până la capăt. Şi asta este într-un fel şansa pe care ar trebui să i-o acordăm autorului şi unei cărţi pentru a putea exprima la sfârşit un punct de vedere asupra cărţii per ansamblu.
Recomand cartea asta tuturor celor care sunt sătui de poveştile tradiţionale de dragoste şi se simt suficient de curajoşi să încerce şi altceva, celor care vor să înţeleagă dragostea în toate profunzimile ei şi celor care caută o poveste cu un final frumos.