Săptămâna trecută am reuşit să termin „Tetralogia Napolitană” de Elena Ferrante, pe care oricum mă chinuiam să o citesc de vreo doi ani. Şi am zis că ar fi o idee bună să încep o lectură mai uşoară, o carte simplă şi uşor de citit, care să nu mă plictisească. Aşa că am ales această carte. De obicei, cărţile de la editura Epica sunt alegerea mea numărul unu şi le-aş fi terminat de citit pe toate până acum dacă nu le-aş fi intercalat printre alte cărţi. Dar şi aici sunt cărţi pe care le consider bune şi cărţi care le citesc doar pentru că sunt uşoare, fără să prezinte mari provocări. Aşa că „Sub soarele nopţii” a fost exact genul de carte care să mă relaxeze, dar totuşi nu pot să zic că mi-a plăcut pentru că a fost cam tristă povestea. Personajele destul de simple şi previzibile, aproape ca un clişeu. Chiar am intuit pe tot parcursul cărţi ce se va întâmpla mai departe şi nici măcar finalul nu a fost surprinzător. Asta m-a cam dezamăgit, puţin şi mi-am dat seama că pe viitor iar trebuie să mai schimb genul de cărţi pe care le citesc, pentru că deja ajung să mă plictisească astfel de cărţi şi asta nu e deloc bine. Am păţit ceva de genul acesta mai demult când am avut o obsesie să citesc o colecţie de romane de dragoste şi am citit atât de multe volume din aceeaşi serie, încât am ajuns să prevăd cum se vor termina şi cele pe care nu le citisem încă şi chiar aveam dreptate în supoziţiile mele. Şi, din păcate, cartea asta a fost exact ca cele din seria aceea de romane de dragoste: previzibilă până la ultima pagină.
În „Sub soarele nopţii” o cunoaştem pe Katie Price, care este o adolescentă de 17 ani, care nu a ieşit niciodată din casă pe timp de zi, deoarece suferă de o boală rară, XP, care o face foarte sensibilă la lumina soarelui, iar dacă se expune la soare poate muri mai repede. Însă pe timp de noapte iese în gară să cânte la chitară, singura ei bucurie fiind să compună cântece pe care mai apoi să le interpreteze pentru oricine trece pe acolo sau pur şi simplu pentru ea însăşi. Pe timp de zi, Katie doarme, fiind izolată în casă, iar singurele persoane care sunt alături de ea, o înţeleg şi o iubesc, sunt tatăl ei şi singura ei prietenă, Morgan. Dar, cu toate că îşi petrece tot timpul prin casă, ea îl urmăreşte în secret pe Charlie Reed, un băiat de la ea din cartier, care ar fi trebuit să fie colegul ei de clasă, dacă ar fi urmat şcoala normală, nu învăţământul de acasă. Charlie o întâlneşte într-o seară în gara unde cânta ea şi se îndrăgosteşte de ea, de felul ei diferit de a fi. Dar nici măcar nu bănuieşte secretul pe care Katie îl ascunde, acela al bolii ei. Dragostea lor este sortită eşecului de la început, iar Katie încearcă să îi explice că nu ar mai trebui să se vadă, Charlie refuză să renunţe la ea. Într-un mod groaznic, Charlie află de boala lui Katie, dar acest lucru nu îl sperie şi alge să îi fie alături până la final. Astfel Katie reuşeşte să trăiască povestea de dragoste la care nici nu sperase vreodată, iar iubirea pe care şi-o poartă îi ajută să depăşască orice obstacol. Povestea de dragoste dintre cei doi mi s-a părut foarte drăguţă, dar totuşi cumva ireală. Şi prin asta nu încerc să zic că nu cred în tipul acela de dragoste care mistuie, dar totuşi nu ştiu câţi băieţi ar fi reacţionat la fel ca Charlie, majoritatea s-ar fi gândit de două ori înainte să se arunce într-o astfel de relaţie. Partea bună a cărţii ăsteia este că se citeşte extrem de uşor. Aşa de uşor încât am terminat-o într-o zi. Capitolele nu sunt foarte scurte, dar sunt uşor de urmărit, acţiunea curge lin, exact cum m-am aşteptat. Personajele nu sunt impresionante, de fapt mi-a plăcut felul în care Morgan îşi apăra prietena, dar cine ştie, poate nici ea nu era agreată de ceilalţi şi aşa şi-a găsit o prietenă. De asemenea, mi-a plăcut dedicarea cu care tatăl lui Katie a avut grijă de ea, încercând să îi construiască o plajă în pod şi nu ştiu ce altceva în pivniţă, pentru ca ea să îşi poată imagina măcar pentru câteva momente că este un copil normal. Iar Charlie este pur şi simplu ireal. Nu comentează, îi face surprize fix pe placul ei, de parcă ar intui ce îşi doreşte, fiind atent la tot ce îi spune. Finalul a fost însă un pic dezamăgitor. Adică mă aşteptam la ceva de genul, l-am intuit, dar undva în sufletul meu speram să se întâmple ceva care să schimbe situaţia lui Katie, îmi doream un alt final pentru ea. În concluzie, pot spune că această carte este o lectură uşoară şi drăguţă, dar previzibilă.
Recomand această carte celor care vor să citească o poveste de dragoste aşa de frumoasă cum numai în cărţi putem întâlni, celor care vor o lectură uşoară, pentru că se citeşte super repede şi celor care sunt curioşi cum se termină povestea celor doi protagonişti, deşi cred că şi fără să citiţi cartea vă puteţi imagina asta.