După o grămadă de recomandări, am apucat să îmi iau şi eu cartea asta într-o frumoasă zi de noiembrie, de la târgul de carte Gaudeamus. Şi a rămas în bibliotecă, pe un raft, uitată de mine până acum câteva săptămâni când am aflat că autoarea vine în România ca să îşi lanseze un alt roman. Aşa că am căutat-o şi am pregătit-o să o iau cu mine ca să primesc autograf pe ea, dar surpriza a fost că autoarea s-a îmbolnăvit şi nu a mai venit la lansare. Şi abia acum am reuşit să ajung şi la ea. Trebuie să recunosc că am început-o cu greu şi parcă îmi tot găseam scuze să nu o citesc, dar după ce am umblat cu ea în geantă vreo două zile, am zis că e timpul să o citesc şi să trec mai departe. Însă, în ciuda reticenţei mele în ceea ce o priveşte, s-a dovedit a fi o lectură plăcută.
„Poftă de ciocolată” este un roman care cuprinde trei poveşti, toate ţesute în jurul unei ciocolatiere, care a fost creată special pentru „Madame Adelaide” şi care a aparţinut mai multor oameni în timp. Prima, este povestea Sarei, pe care aş rezuma-o superficial în câteva cuvinte cam aşa: erau doi băieţi şi o fată (şi ca în majoritatea cazurilor, unul din ei era cel cuminte şi timid, dar o plăcea pe fată în timp ce tipul celălalt era puţin ciudăţel şi i-a atras atenţia fetei imediat) şi încercau ăştia trei să fie prieteni şi ca să nu o lungesc, tipa se tot culca cu tipul ciudăţel, dar s-a căsătorit cu tipul timid, înşelând-ul cu prietenul lui. Şi total imprevizibil se dovedeşte că soţul ştia mai exact decât amantul de câte ori s-a culcat soţia lui cu celălalt, iar la sfârşit îl întreabă soţul pe amant dacă o poate avea pe soţia lui doar pentru el (deoarece amantul îi spusese că s-a căsătorit acum şi urmează să aibă un copil). Moment în care se termină prima poveste şi eu rămân cu o faţă de nu pot să v-o descriu. A doua este despre o fată bogată şi una săracă (crescute împreună ca surori), unde cea bogată se căsătoreşte şi apoi fuge în lume cu amantul, iar cealaltă se căsătoreşte târziu cu un doctor bătrân şi bogat şi se întâlnesc ele peste ani şi ne dăm seama că fata (iniţial) săracă are o viaţă mai frumoasă decât cealaltă. Iar a treia poveste este despre aventurile unor supuşi ai regelui Ludovic, care încearcă să pună mâna pe o maşinărie care făcea ciocolată. La sfârşitul cărţii, ca o încununare a acesteia, aflăm şi istoria ciocolatierei care tot apare prin paginile cărţii, exact ca veveriţa în Ice Age, mereu traversând ecranul, creând un moment comic.
Ca să nu mai lungesc chestia asta mai mult decât deja am făcut-o, vă recomand tuturor să citiţi cartea asta delicioasă, poate chiar în companiea unei căni aburinde de ciocolată caldă.