Întotdeauna mi-au plăcut cărţile cu şi despre locuri prin care am trecut sau pe lângă care am locuit, iar cartea Adinei Popescu mi-a pus imaginaţia la încercare prin această carte a ei. În ultimul an în care târgul de carte Gaudeamus a avut loc fizic, am prin o ofertă şi mi-am luat foarte multe cărţi de la editura Arthur, chestie care mă ajută, după ce le citesc, să le recomand copiilor care urmează să dea Evaluarea Naţională. Şi după ce am citit o mulţime de cărţi mai mult sau mai puţin serioase, am simţit nevoia să revin la cărţile pentru copii. Trebuie să recunosc că uneori sunt puţin invidioasă pe copiii din ziua de azi, care au şansa să citească atâtea cărţi frumoase, în afara celor din bibliografia şcolară. Cărţile au evoluat o dată cu cei mici, iar noi toţi ar trebui să ne adaptăm timpurilor. Prin chestia asta nu vreau să zic că ar trebui înlocuită total bibliografia obligatorie, însă există loc de câteva îmbunătăţiri. Şi zic asta deoarece vremurile se schimbă, copiii se schimbă şi ei şi au nevoie de ceva care să îi facă să îndrăgească cititul. Eu personal nu am început să citesc şi să iubesc cărţile datorită seriei „Harry Potter”, nu lui Jules Verne sau cărţii „Amintiri din copilărie”, deşi şi ele au o valoare în literatură. Probabil că se vor găsi oameni care să critice ceea ce am spus aici, însă realitatea din jurul meu îmi arată că am dreptate. Aşa că „Povestiri de pe Calea Moşilor” este, cu siguranţă o lectură drăguţă, care merită atenţia copiilor şi tinerilor din ziua de azi.
Cartea aceasta este alcătuită din 24 de povestiri, destul de scurte şi absolut adorabile despre viaţa pe Calea Moşilor, aşa cum a trăit-o naratoarea. Pentru ea, o fetiţă mică care se mută acolo împreună cu familia sa, acest cartier înseamnă o lume întreagă. Atunci când era la grădiniţă, cartierul era nou şi Adina îl descoperă treptat, pe măsură ce creşte. Mai târziu, peripeţiile cu colegii o maturizează, învaţă aici ce este prietenia, cunoaşte lumea înconjurătoare şi totul în acest cartier, plin de oameni diferiţi. Cartea asta mi-a adus aminte de jocurile copilăriei, de naivitatea copiilor, dar am şi aflat lucruri noi, cum ar fi felul în care copiii aveau coliţe de la Filaterie cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi cum o vedeau pe Elena Ceauşescu la televizor şi chestia asta i se părea Adinei o chestie extraordinară. Dar, pe măsură ce creşte, realitatea se schimbă, timbrele nu mai sunt atât de apreciate precum surprizele de la guma Turbo. Mi s-a părut fascinant felul în care cartea aceasta a început prin a mă face să îmi imaginez un cartier în construcţie, apoi cum oamenii au populat locul, ca mai apoi să evolueze împreună cu acesta. Deşi am vrut să descriu mai în detaliu tot ce se întâmplă în cartea asta, mi-am dat seamă că, făcând asta, aş fi furat cititorului bucuria descoperirii acestei lumi, iar dintre tot ce am citit în ultima vreme, cartea asta a fost una dintre singurele care mi-au pus imaginaţia la încercare într-un fel nebănuit. Acest lucru m-a făcut să ador şi mai tare cartea aceasta, care m-a trecut prin comunism, văzând totul prin ochii unui copil, pentru ca mai apoi să se schimbe realitatea, iar personajele să se adapteze atât de repede atât de repede, aşa cum numai nişte copii ar putea. Cred că aş putea vorbi la infinit despre Adina, despre copii şi despre Calea Moşilor, despre maturizare şi tot ce mai descrie cartea aceasta, însă mă voi opri aici, spunând doar că merită citită de oricine.
Recomand cartea aceasta tuturor, atât copiilor, care vor descoperi o altfel de copilărie, cu altfel de jocuri şi idei, aşa cum astăzi nu mai există, dar şi adulţilor, celor care vor să îşi amintească, celor care vor să retrăiască o perioadă de mult apusă, văzută prin ochii unui copil, care ei trăieşte la maxim fiecare clipă în modul specific al celor mici, lipsiţi de griji.