După cum se poate observa, nu a trecut mult timp şi am revenit la cărţile editurii Stylished, imediat ce am avut o mică pauză între provocările lunii trecute (da, încă nu am reuşit să ajung la zi şi să termin de scris despre ceea ce am citit în august, dar nu am mult). Probabil pentru că a venit toamna îmi este tot mai greu să mă apuc de citit serios ca să ajung la zi şi cu numărul de cărţi de pe Goodreads, însă aici există modalităţi de a reveni în target. Cumva zilele astea reuşesc să stau mai mult pe afară, îmi petrec ore în şir în plimbări de kilometrii, iar lectura a ajuns pe locul doi şi cred că simt apropierea zilelor ploioase şi a vremii urâte, când o să am destul timp să citesc, aşa că mă bucur cât pot de mult de natură şi de tot ce este în jurul meu. Dar să revin acum la cartea despre care vreau să vă vorbesc astăzi. Am fost foarte curioasă să citesc o carte de Hanna Lee, pentru că am auzit atâtea recomandări, încât deja nu mai aveam răbdare să văd ce şi cum scrie. Şi tot curiozitatea m-a împins să aleg exact această carte. Sunt mulţi care sfătuiesc să nu alegem o carte după copertă, însă eu am ignorat acest sfat şi exact acesta a fost motivul pentru care am ales această carte înaintea celorlalte titluri de Hanna Lee pe care le mai am prin bibliotecă. Cartea, deşi este o lectură uşoară, este drăguţă, genul acela de carte pe care ai vrea să o citeşti stând în fotoliu cu ceaiul fierbinte lângă tine în timp ce afară plouă. Este o carte pentru suflet.
În „Intenţii indecente” îl întâlnim pe Bogdan, un tip înşelat de iubita lui cu care intenţiona să se căsătorească, care suferă atât de tare, încât crede că poate să îşi aline această suferinţă răzbunându-se pe alte femei. El crede că toate femeile sunt la fel, că toate ar înşela imediat ce ar avea ocazia. Şi cu astfel de gânduri, se întâlneşte a doua zi la servici cu colega lui, Alexandra, despre care ştia că era căsătorită. Între cei doi mereu a existat o atracţie puternică, însă au păstrat mereu distanţa din cauza relaţiilor pe care le aveau fiecare. Însă Bogdan, proaspăt despărţit de prietena luişi dornic de răzbunare, o prinde pe Alexandra în lift şi o sărută. Pe de o parte, acestă sărut, la care Alexandra i-a răspuns, i-a confirmat teoria că toate femeile sunt trădătoare, însă nu putea nega că a simţit mult mai mult decât triumful lui, ci şi-a dat seama că are sentimente mai profunde pentru Alexandra. Astfel că, deşi iniţial se apropie de aceasta cu intenţii indecente, realizează cu timpul că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Dar nu o să vă spun cum se termină toată această poveste că vă stric plăcerea şi apoi, dacă aţi şti finalul nu aţi mai citi. Doar atâta vă pot spune că, dacă sunteţi dintre cei care au mai citit romane de dragoste, nu veţi fi foarte surprinşi. Într-o perioadă am citit foarte multe romane de dragoste, unul după altul şi la început era foarte mişto chestia asta, pentru că îmi plăceau, dar la un moment dat am ajuns să mă satur de ele, ba chiar o foarte lungă perioadă de timp a trebuit să mă ţin departe de acest gen literar, pentru că după primele capitole, deja ştiam cum se va termina. Aşa că am luat o pauză şi iată că m-am întors la cărţile de acest gen. Problema este că am revenit la aceeaşi situaţie, am intuit finalul, care nu a fost o mare surpriză pentru mine. Însă nu pot să spun că nu mi-a plăcut. Scenele fierbinţi dintre Bogdan şi Alexandra au fost un deliciu şi acţiunea a fost destul de simpatică. În general, mi-a plăcut cartea aceasta pentru că m-a relaxat, chiar nu a trebuit deloc să îmi bat capul cu ea şi povestea de dragoste a fost pe sufletul meu.
Recomand cartea aceasta iubitorilor de romane de dragoste, deşi sper să nu păţiti ca mine şi să vă obişnuiţi atât de tare cu ele încât să nu vă mai bucuraţi de ele, celor care vor să citească o poveste erotică, cu scene destul de explicite, dar şi celor care văd această carte, pentru că veţi înţelege de ce am ales-o după ce veţi vedea coperta.