Cu mult timp în urmă, v-am vorbit despre primele două volume ale seriei „Născută din fum şi os”, o serie care mi s-a părut nu doar interesantă, ci unică prin modul ei autoarei de a nu defini un personaj ca fiind doar bun sau doar rău. Pentru că asta este şi realitatea în care trăim. Oamenii au bunătatea şi răutatea în ei şi nu depinde decât de fiecare dintre ei să aleagă ce doresc să exteriorizeze. Şi îmi plac foarte mult cărţile care nu au doar un personaj 100% într-un fel sau altul. Din acest motiv am aşteptat atât de mult să citesc şi ultimul volum al acestei serii, pentru că ştiam că îmi va fi dor. De îndată ce am deschis cartea, mi-am amintit fiecare personaj, fiecare întâmplare, de parcă am citit celelalte volume doar cu câteva zile în urmă şi mi-am reamintit povestea de dragoste, care la finalul volumului anterior părea imposibil de continuat şi am sperat. Am sperat că nu se va schimba stilul cu care autoarea m-a obişnuit, dar că voi fi surprinsă, în acelaşi timp, de final. Şi cu toate aceste aşteptări şi speranţe, m-am hotărât până la urmă să citesc şi acest ultim volum. Iar acum, singurul lucru pe care îl regret, este faptul că l-am terminat.
Karou, folosindu-se de talentele ei, a reuşit să preia controlul asupra himerelor, conduse de Thiago. Ea îşi doreşte o alianţă între armata îngerilor care s-au răzvrătit împotriva lui Jael şi armata himerelor. Iar pentru a duce la capăt planul ei, trebuie să apeleze la Akiva. Cele două armate, deşi iniţial nu par să poată colabora, ajung un întreg, iar Karou vine cu un plan pentru a îl învinge pe Jael şi a-l trimite înapoi. Între timp Jael face un lucru neaşteptat, coboară cu o armată de îngeri, direct la Vatican, pentru a se folosi de credinţa oamenilor ca să îi manipuleze în a îi oferi nişte arme de care el are nevoie pentru a învinge himerele. Până la urmă, Karou propune să îl ia prin surprindere pe Jael, în timp ce armatele se luptă în lumea himerelor, lângă peşterile kirine. Dar acesta este avertizat şi pregăteşte o ambuscadă. Karou, luându-şi toate precauţiile posibile, reuşeşte, împreună cu Akiva să îl trimită pe Jael înapoi. Dar, acasă, îl aşteaptă o altă surpriză. Deşi, aparent, îngerii au câştigat bătălia, totul este o înscenare. Jael, înfrânt şi mânios, nu mai are de ales decât să admită că a fost învins. Şi deşi pierderile au fost mari de ambele părţi, cumva, personajele principale au reuşit să găsească calea unul spre celălalt. Cât despre finalul acestei cărţi, nu mă aşteptam să se întâmple ceea ce s-a petrecut, dar mi-a plăcut la fel de mult ca oricare alt final pe care mi l-am imaginat eu pentru această poveste. Acest ultim volum al seriei „Născută din fum şi os” a fost pe gustul meu, din nou autoarea ne-a dovedit că nu tot ce e rău, este doar rău, ci există echilibru. Himerele sunt şi ele suflete, unele mai bune, altele înrăite de împrejurări, dar au fost frumos umanizate în această carte. Pe de altă parte, îngerii, deşi sunt buni sau cel puţin aşa ne învaţă religia, ne-au arătat în această carte că pot încerca să manipuleze, se bucură de vărsarea de sânge şi au sentimente asemănătoare cu ale himerelor, în unele cazuri. Iar aceste valenţe m-au făcut să îndrăgesc personajele, fie ele bune sau rele. Însă cel mai mult mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Karou şi Akiva, care, aşa cum era de aşteptat, a reuşit să învingă toate obstacolele. Cu greu îmi iau rămas bun de la această serie şi de la personajele ei, deoarece chiar a meritat fiecare clipă petrecută în lumea îngerilor şi himerelor.
Reomand această carte celor care îşi doresc să citească o frumoasă poveste despre supravieţuire, despre religie şi dragoste şi despre diferenţe care devin insesizabile în faţa morţii. Este o carte despre războiul dintre bine şi rău, despre alegerea de a face bine, deşi nu este uşor şi, nu în ultimul rând, despre puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când nimic nu pare că merge aşa cum ne-am fi aşteptat.