„Timp de vis cu iepuri” a fost prima mea carte, o carte pe care am primit-o de la bunica mea când aveam câţiva anişori. Acum, după cel puţin 25 de ani, cartea aceasta este veche, paginile sunt îngălbenite, miroase ca o carte veche şi chiar are unele pagini rupte, însă tot ţin la ea şi încerc să o protejez să nu se deterioreze şi mai tare, pentru că într-o bună zi vreau să ajung să citesc cartea aceasta copiilor mei, chiar dacă nu ştiu ce obiceiuri de lectură vor avea, măcar să încerc să le insuflu această pasiune. Între timp însă, am avut ca provocare luna trecută să citesc o carte din copilărie, aşa că imediat am căutat cartea asta şi m-am pus pe citit. Mi-a fost atât de dor de cartea asta, încât prima data m-am apucat să o miros, să o ating cu grijă şi apoi mi-am adus aminte de o mulţime de lucruri din copilăria mea, amintiri dragi mie cu cărţi şi nu numai. Cartea „Timp de vis cu iepuri” este cartea mea de suflet, un fel de legătură între trecut şi prezent, între mine când eram copil şi eu cea de acum. Aşa că nu pot fi deloc obiectivă când descriu cartea, deoarece este o parte din sufletul meu. Deci nu pot să zic că este o carte care, chiar şi după atâţia ani, mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată când am citit-o.
„Timp de vis cu iepuri” este o poveste spusă de un băieţel de şapte ani, care abia aşteaptă să treacă vara ca să meargă la şcoală. Însă în acea vară se petrece ceva neaşteptat. Într-o seara, pe când încerca să adoarmă, băieţelul aude zgomote în dreptul uşii camerei lui şi acolo îl descoperă pe Fir-Zefir, un iepuraş timid. Şi când zic că îl descoperă, vreau să spun că doar îl aude şi vorbeşte cu el, nu îl poate vedea, pentru că dacă se ridică din pat şi încearcă să îl vadă, iepuraşul pleacă şi nu se mai întoarce. Iepuraşul Fir-Zefir vine în fiecare seară şi îi aduce băieţelului o cană cu lapte, un fel de lapte deosebit, deoarece era cald, îndulcit cu miere şi care mirosea a câmp. În fiecare seară, iepuraşul vine şi îi spune câte o poveste, despre el, familia şi prietenii lui şi despre diverse întâmplări cu animalele pădurii. Iar la sfârşitul verii, băiatul a rămas cu dovada vie a faptului că un iepuraş adevărat l-a vizitat în tot acest timp. În finalul cărţii, băiatul ne spune că au trecut mulţi ani de la vizitele iepuraşului şi că umblă pretutindeni, pe câmpii, prin păduri, pe munţi şi mereu îl caută din priviri pe prietenul său din copilărie, având convingerea că el poate fi oriunde. Şi mai spune că dacă până acum nu l-am întâlnit, să nu disperăm, pentru că într-o noapte, când ne vom aştepta mai puţin, iepuraşul va apărea la noi în cameră cu găletuşa lui de lapte. Prin intermediul acestei poveşti am aflat o mulţime de lucruri despre vieţuitoarele pădurilor şi ale câmpiilor, despre natură şi despre ce înseamnă să ai un prieten. Mi-a plăcut cartea asta la fel de mult ca atunci când am citit-o prima dată şi sincer sper să o aprecieze şi ceilalţi care o citesc. Chiar dacă este o carte pentru copii, o ador şi va rămâne în sufletul meu mereu.
Recomand cartea aceasta tuturor copiilor, pentru că îi poate învăţa o mulţime de chestii despre cele ce îi înconjoară, dar şi celor care sunt curioşi ce cărţi se scriau pe vremuri, pentru că o poveste aşa de frumoasă pentru copii nu am mai citit de mult.