„Oameni anxioşi” – Fredrik Backman

Fredrik Backman - Oameni anxioşi
Fredrik Backman – Oameni anxioşi

Câteodată descopăr nişte cărţi atât de amuzante, încât îmi schimbă total dispoziţia atunci când le citesc. Există cărţi care nu doar ne învaţă ceva, ne transmit un mesaj sau ne fac să realizăm anumite chestii, ci ne şi distrează. Am citit câteva cărţi care mi-au făcut ziua mai bună, iar aici nu mă refer neapărat că erau amuzante, deşi şi d-astea au fost câteva, ci cărţi de dragoste care au venit la momentul potrivit, cărţi de acţiune care m-au prins şi au reuşit să mă facă să uit de tot ce este în jur, să evadez din realitate, pentru câteva clipe. Iar genul acesta de cărţi sunt cele care m-au făcut de la început să mă uit curioasă prin bibliotecă. Când eram copil, nu citeam, ba mai mult, uram cărţile, pentru că trebuia să citesc ceva ca să mă lase ai mei să ies afară. Ei bine, într-o zi, prin clasa a cincea, am descoperit seria „Harry Potter” şi de când am terminat-o mi-am dat seama că pot exista şi cărţi interesante şi brusc am privit biblioteca din casa alor mei cu alţi ochi, plină de curiozitate, citind titlurile şi atingând cotoarele cărţilor vechi, sperând să găsesc încă o carte la fel de bună ca aceea. Şi aşa am ajuns să citesc sute de cărţi, unele mai bune, altele mai puţin bune, toate ajutându-mă să devin cititoarea care sunt astăzi. Şi cărţile precum „Oameni anxioşi” îmi redau optimismul şi îmi amintesc motivul pentru care citesc, nu ca să îmi îmbogăţesc cultura, nu ca să ajung la un număr de cărţi citite, ci pentru sentimentul unic că există poveşti care merită citite, care ne provoacă emoţii nebănuite, care ne intrigă şi ne fac curioşi să descoperim altă realitate, cea imaginată de autor.

În „Oameni anxioşi”, Fredrik Backman reuşeşte, din nou, să ţeasă o poveste, în care toate personajele sunt cumva legate între ele, în moduri de neînchipuit atunci când deschidem pentru prima dată cartea aceasta. Aici este vorba despre un spărgător de bănci, care din cauza unei idei foarte proaste, ajunge să jefuiască o bancă care nu avea numerar. Când să fugă de la locul faptei, dă peste un agent de poliţie care îl urmăreşte şi fuge până într-o clădire de apartamente unde tocmai avea loc o vizualizare a unui apartament scos la vânzare. Aşa că de la jaf, ajunge să ia ostatici pe cei şapte oameni care se duseseră să vadă acea locuinţă. Astfel ajungem să cunoaştem, pe rând, poveştile tuturor acelor oameni, să îi îndrăgim şi până şi spărgătorul să se împrietenească cu aceştia. Pentru a înţelege cât de mare e nebunia în cartea asta, o să vă spun că printre ostatici se numără un cuplu de „rechini imobiliari”, un cuplu de lesbiene, care urmează să aibă un copil, o multimiliardară care umbă din vizionare în vizionare doar că să nu cedeze tentanţiei de a se sinucide şi un iepure, mă rog, un om care se deghizează în diverse costume pentru a sabota vânzările apartamentelor. Chestia asta cu iepurele m-a terminat, m-a distrat pe cinste şi cred că nu voi uita niciodată păţania cu iepurele. Ei şi toţi încep să îşi dezvăluie problemele şi anxietăţile, iar când ostaticii pleacă rămân prieteni şi se revăd chiar şi după. Cât despre spărgător, ostaticii îl ajută să scape de poliţie. Poliţiştii sunt de-a dreptul uimiţi când nu găsesc autorul acelei debandade şi toţi cei şapte martori fac pe proştii. Această carte este atât de amuzantă, încât am uitat cu totul de probleme şi de tot şi mi-a amintit motivele pentru care iubesc să citesc. Am adorat fiecare personaj în parte, din atât de multe motive, încât aş putea să mai scriu o carte la fel de groasă, în care să spun tot ce mi-a plăcut la ea şi am fost aşa de „prinsă” de acţiune încât nici nu ştiu cum a trecut atât de repede timpul pe care i l-am dedicat.

Recomand această carte oamenilor cu simţul umorului, pentru că este teribil de amuzantă, celor care adoră să citească cărţi în care personajele, deşi la început par a nu avea nimic în comun, ajung să fie legate prin conexiuni nebănuite, dar şi celor care vor să afle povestea interesantă a unui jaf care a degenerat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.