Provocările de luna trecută au fost pentru mine foarte interesante, deoarece am citit cărţi foarte diverse, ba chiar am ascultat şi un audio-book, chestie pe care nu am mai făcut-o până acum. Şi dacă vă întrebaţi de ce, ei bine, prefer de o mie de ori să simt cărţile, să le ating, să le miros, să le parcurg pagină cu pagină, fără să fie cineva care să mi le citească. Ador senzaţiile pe care le oferă cărţile şi îmi place să văd dimensiunea cărţii, câte pagini au capitolele şi alte detalii de acest gen, care, pentru mine, fac cartea să fie un obiect indispensabil. Dar, pe lângă provocarea cu audio-book-ul, luna trecută am descoperit şi o grămadă de cărţi diferite între ele ca stil. Şi din acest motiv şi accept provocările, pentru că mă ajută pe mine să ies din rutină, să citesc ceva diferit, multe cărţi pe care nu le-aş fi citit altfel sau poate aş fi amânat destul de mult momentul. Şi astfel am ajuns la cartea asta. Prin şcoală am avut de citit „Neamul Şoimăreştilor”, dar, de obicei, nu citeam cărţile care mi se impuneau. Era o chestie de-a mea să nu citesc literatura obligatorie şcolară. Ba mai mult, citeam bibliografia de la opţionalul de română, cărţi care nu erau obligatorii, în loc să mă concentrez pe celelalte. Şi aşa am ajuns să ratez o mulţime de cărţi care poate erau interesante de citit la o anumită vârstă. Un astfel de exemplu este şi această carte, căreia i-a venit în sfârşit rândul şi care mi-a plăcut destul de mult.
„Neamul Şoimăreştilor” este un roman istoric, iar acţiunea se petrece în timpul domniei lui Ştefan Tomşa, în Moldova. Romanul începe cu bătălia câştigată de Tomşa, bătălie în timpul căreia Tudor Şoimarul se împrieteneşte cu Cantemir Bei, hanul tătarilor şi cu boierul Barneva. După această bătălie, Tudor îi cere voie lui Tomşa să se ducă spre locurile natale, pe care nu le mai vizitase din copilărie. El pleacă la drum împreună cu cei doi prieteni ai săi, iar la un han unde voiau să îşi petreacă noaptea, îl întâlnesc pe boierul Stroie Orheianul, care era disperat, deoarece cazacii îi răpiseră fata. Cei trei prieteni, împreună cu slujitorii lor, au plecat să salveze fata, pe frumoasa Magda, de care Tudor se îndrăgosteşte imediat ce o vede. Dar abia când ajunge în satul lui natal, află Tudor că, de fapt, Stroie Orheianul a fost cel care i-a ucis tatăl şi le-a furat pământurile oamenilor din sat. De aici, Tudor se alătură neamului lui, pentru a îl sprijini pe Tomşa, care le redă oamenilor proprietăţile care le aparţineau şi apoi împreună se luptă împotriva lui Orheianul, pentru dreptate. Romanul se termină cu triumful neamului Şoimăreştilor şi restaurarea dreptăţii. Acum, după atâţia ani, de când nu am mai citit nimic de Sadoveanu, trebuie să recunosc că romanul „Neamul Şoimăreştilor” mi s-a părut o carte destul de interesantă. Deşi limbajul este un pic mai greoi, adică nu cel cu care sunt obişnuită, acţiunea este destul de alertă, mereu se întâmplă câte ceva nou pe acolo, aşa că mi-a plăcut să o citesc. Personajele sunt foarte complexe şi bine conturate, iar Tudor Şoimarul mi-a plăcut foarte mult, pentru că, deşi îndrăgostit, a fost cu capul pe umeri şi şi-a ajutat neamul, indiferent de sentimentele lui. Un alt lucru care mi-a plăcut a fost puterea prieteniei dintre Tudor, Cantemir şi Barneva, care au fost nedespărţiţi, exact aşa cum şi-au jurat la victoria lui Tomşa. Având toate ingredientele enumerate mai sus, consider că acesta este un roman reuşit, care merge citit la orice vârstă, aşa că dacă nu l-aţi citit atunci când a trebuit, ei bine, nu e timpul pierdut, s-ar putea să aveţi o surpriză plăcută în ceea ce îl priveşte.
Recomand cartea aceasta tuturor, de toate vârstele, deşi limbajul este puţin învechit, se înţelege despre ce este vorba pe acolo, ba chiar e interesant cum nu m-am plictisit şi chiar a fost grozav să îl descopăr. Aşa că dacă aveţi puţin timp liber sau nu ştiţi ce să mai citiţi, încercaţi şi „Neamul Şoimăreştilor”, pentru că s-ar putea să vă placă.