Cred că nu putea exista un loc şi un moment mai bun să scriu despre cartea aceasta decât aici şi acum. Deşi nu am plănuit în mod special lucrurile aşa, uneori se aşează în cele mai incredibile feluri posibile. După cum am mai tot spus, sunt extrem de în urmă cu scrisul, deoarece, uneori prefer să termin o carte decât să scriu despre una pe care am terminat-o deja. Când a apărut această ultimă carte scrisă de Gabriel Garcia Marquez am fost extrem de curioasă, pentru că, deşi nu am citit toate cărţile scriitorului şi nici nu pot să spun că se află printre preferaţii mei, am vrut să văd ce este cu acea carte despre care autorul, în ultimele sale zile a zis că este proastă şi să fie aruncată. Cu siguranţă, toţi cei care au scris vreun rând în viaţa lor pot înţelege această auto-critică, care uneori este mai dură decât ar trebui, însă venind de la un autor atât de important, orice carte scrisă te face cel puţin curios. Cât despre ceea ce am zis la început, eu acum sunt într-un loc în care mă întorc, în fiecare an, în iulie, nu în august, care are legături cu trecutul meu la fel de mult cum locul acţiunii din carte are legătură cu trecutul protagonistei. In ceea ce priveşte această carte, nu pot spune că este una dintre cele mai bune citite de mine, dar, cu siguranţă, este una care m-a impresionat prin prisma propriilor mele experienţe.
Ana Magdalena Bach, o femeie de patruzeci şi şase de ani, se întoarce pe insula unde a fost înmormântată mama ei, ca în fiecare an, în luna august. Insula este de o frumuseţe rară, însă drumul până acolo este groaznic. Ana Magdalena respectă acelaşi ritual, cumpără florile preferate ale mamei, ia acelaşi taxi şi se cazează la acelaşi hotel, îşi face datoria de fiică, iar apoi se întoarce la hotel pentru a lua cina. Acolo întâlneşte un bărbat, de care se simte atrasă şi cu care îşi petrece noaptea. A doua zi, s-a trezit plină de remuşcări, căci ea era căsătorită şi era prima oară când s-a culcat cu un bărbat care nu era al ei. Dar bărbatul plecase pe furiş în timp ce ea dormea, însă îi lăsase printre paginile cărţii pe care o citea ea o hărtie de douăzeci de dolari. Niciodată nu s-a simţit mai jignită şi de abia aştepta să ajungă acasă ca să uite de această aventură şi de tot. În anii care urmează, Ana Magdalena se întoarce pe insulă, ca în fiecare an, îşi duce la bun sfârşit ritualul cu cimitirul şi, de fiecare dată, se culcă cu un alt bărbat. În final, descoperă la mormântul mamei ei un buchet care nu a fost adus de ea, ci de un domn necunoscut care venea în fiecare zi a anului şi acoperea complet mormântul de nişte flori atât de frumoase, încât personalului cimitirului îi era şi milă să le arunce, chiar şi după ce se ofileau. Astfel, Ana Magdalena şi-a dat seama că, la fel ca şi ea, şi mama ei a avut o poveste secretă pe insulă, pe care nu a împărtăşit-o niciodată nimănui. Dar lucrurile nu se termină aici, autorul alegând un final care poate fi interpretat de cititori aşa cum doresc. Mi-a plăcut la nebunie de Ana Magdalena, de tăria ei de caracter, de religiozitatea cu care se ducea în fiecare an pe insulă şi chiar nu o judec pentru faptul că se bucura de puţinul ei timp liber bucurându-se de feminitatea ei. De asemenea, mi-a plăcut faptul că ea, deşi se ducea pe insulă pentru a vizita mormântul mamei, rămânea extrem de elegantă, se machia, se făcea frumoasă, în ciuda faptului că ieşea singură. Per total, mi-a plăcut această carte, deoarece am rezonat cu anumite aspecte ale vieţii protagonistei şi pentru că mi s-a părut o lectură frumoasă.
Recomand această carte celor care vor să citească povestea unei femei frumoasă, puternică şi independentă, celor care sunt curioşi care e faza cu această ultimă carte scrisă de Gabriel Garcia Marquez şi de ce a fost atât de comentată apariţia ei, dar şi celor care vor să citească o poveste despre loialitate şi promisiuni ţinute, în ciuda tuturor obstacolelor.