Sunt multe criterii după care mă ghidez atunci când decid să citesc o nouă carte: coperta, titlul, prima pagină sau subiectul (nu neapărat în această ordine). În cazul cărţii despre care vă voi vorbi astăzi, au fost atât de multe lucruri care m-au atras către ea, încât am început să o citesc de îndată ce am pus ochii pe ea. Ador librăriile, să intru, să descopăr cărţi noi, să le miros, să le ating şi prefer acest fel de a cumpăra cărţi în detrimentul comenzilor online. Îmi petrec mult timp prin librării şi sunt fascinată de fiecare dată când apare o carte în care se vorbeşte despre ele. Iar pentru cei care încă mai cred că oamenii nu mai intră atât de des într-o librărie, ei bine, vă recomand să păşiţi chiar voi într-una şi să priviţi în jur. Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă aflu singură într-o librărie. Revenind la cartea despre care vă voi vorbi astăzi, „Librăria pierdută” este fix acel gen de carte care are câte ceva pentru toate tipurile de cititori. Este o carte care m-a atras începând cu titlul şi coperta ei, dar acţiunea… cu asta m-a captivat. Totul de la subiect, până la locurile descrise în această carte m-au făcut să nu vreau să o mai las din mână şi, deşi pare că în ultima vreme doar laud cărţile pe care le citesc, se pare că am citit doar cărţi bune în ultima vreme.
Nici nu ştiu cu ce să încep rezumatul acestei cărţi, fiind atâtea fire narative pe acolo. Voi începe totuşi cu partea cea mai dragă mie, povestea lui Opaline. Aceasta este o fată căreia îi place foarte tare să citească, primeşte în dar de la tatăl ei cărţi, dar, atunci când familia ei încearcă să o oblige să se căsătorească cu un bărbat pe care nici nu îl cunoaşte, preferă să fugă de acasă. Se angajează într-o librărie din Paris, întâlneşte un bărbat de care chiar se îndrăgosteşte şi chiar rămâne însărcinată cu acesta. Dar, dincolo de toate problemele pe care le întâmpină, Opaline găseşte puterea de a merge înainte, de a vinde şi cumpăra cărţi pentru a putea trăi. În mare, asta s-a petrecut în trecut, cu mult timp înainte de prezentul descris în carte. În Dublin, Martha, o fată irlandeză care încearcă să scape de un soţ care o bate, încearcă să îşi refacă viaţa. Ajunge aici şi se angajează ca menajeră la doamna Bowden, o doamnă în vârstă care spune tot ce îi trece prin cap, uneori pare nebună şi o pune pe Martha la treabă tot timpul. Martha este însă martora unor lucruri stranii care au loc în casa doamnei Bowden. Ea locuieşte la subsolul casei, unde creşte un copac şi apar cărţi din senin pe rafturile ei. Într-o zi, Martha îl întâlneşte pe Henry, un student care încearcă să găsească un manuscris pierdut. Cei doi, împreună, elucidează misterul librăriei pierdute, se îndrăgostesc şi trec prin tot felul de probe împreună. Mi-a plăcut la nebunie povestea lui Opaline, am stat cu sufletul la gură de fiecare dată când familia ei se apropia prea tare şi speram din tot sufletul ca totul să se termine cu bine pentru ea. Pe de altă parte, nu pot spune că am înţeles pe deplin misterele din casa doamnei Bowden, spre exemplu de ce naiba creştea un copac în subsolul casei şi de unde apăreau cărţile de pe rafturi, deşi mi-am dat seama de ce apăreau fix acele titluri. Povestea de dragoste dintre Martha şi Henry a fost una dintre cele mai drăguţe, mai ales că îmi era teamă că Martha nu va mai putea avea vreodată încredere în bărbaţi după propria sa căsătorie eşuată. Dar cartea aceasta a ajuns să fie una dintre cărţile cele mai dragi mie, atât datorită acţiunii cât şi a presonajelor. Am stat cu sufletul la gură, am plâns şi am sperat până la ultima pagină că totul se va termina cu bine.
Recomand această carte celor care adoră poveştile cu şi despre librării, mai ales când este vorba despre o librărie magică, care apare şi dispare, celor care vor să citească o poveste despre felul în care dragostea ne ajută să mergem mai departe şi să avem din nou încredere în noi şi în cei din jur, dar şi celor care vor să citească un roman cu adevărat magic, plin de mistere şi de lucruri stranii, care te fac să te întrebi: „Oare ce se va întâmpla în continuare?”.