Există autoare care au atât de multe serii încât nu ştii cu care să începi şi, mai apoi, dacă să îi mai dai o a doua şansă atunci când te-a plictisit cu una dintre ele. Ei bine, iată că revin astăzi să vă povestesc despre încă o carte scrisă de Sara Shepard, cu toate că nu credeam că mă voi întoarce atât de curând la cărţile scrise de ea. Seria „Micuţele mincinoase” m-a dus cu gândul la serialul „Gossip Girl”, pe care l-am urmărit cu oarecare drag şi curiozitate, mai mult datorită faptului că mi-au plăcut anumite personaje. Aşa că am citit-o şi pe aceasta, deşi nu m-a dat pe spate, să zicem că merită citită dacă ai prea mult timp liber, nu ai ce face şi nu ai chef să citeşti, dar iei seria asta, doar aşa, ca să nu zici că ai făcut umbră pământului degeaba. Şi totuşi, căutând ceva de citit, am dat prin biblioteca mea de o altă carte semnată de Sara Shepard şi, la fel cum vrei să scapi de şobolani, am vrut să scap şi eu de cartea asta de pe acolo. Dar mare mi-a fost mirarea să descopăr că „Jocul minciunii” a fost puţin mai bună decât sus-numita serie. Acum să nu credeţi că prin asta vreau să zic că a fost o carte bună… nici gând de aşa ceva, doar că „şobolanul” s-a dovedit a fi hamster. Chestie care nu m-a făcut totuşi să vreau să citesc mai departe continuarea acestei cărţi, pe care nu o am şi nici nu vreau să o am, însă măcar a meritat privirea critică pe care i-am aruncat-o.
Sutton este o fată care a avut totul în viaţă: şansa de a fi adoptată de o familie cu bani, prietene nebune cu care punea la cale cele mai ingenioase farse şi o viaţă de invidiat, dar moare. Spiritul ei se trezeşte lângă o fată care arată exact ca ea, sora ei geamănă, de care nu a ştiut niciodată, Emma. Ea este exact opusul lui Sutton din toate punctele de vedere: este o fată cuminte, muncitoare, cinstită, dar care a avut noroc să fie abandonată de toate familiile adoptive. Însă băiatul familiei care a adoptat-o îi arată într-o zi o filmare în care ea apare, însă ştie că fata de acolo nu este ea. Aşa îşi dă seama că a avut o soră geamănă şi porneşte în căutarea acesteia (crezând că încă mai trăieşte). Însă de îndată ce ajunge în lumea lui Sutton, realizează crudul adevăr: cineva i-a omorât sora, iar apariţia ei l-a ajutat pe criminal să nu fie prins, aşa că persoana care a omorât-o pe Sutton o ameninţă pe Emma să nu spună la nimeni cine este cu adevărat şi să pretindă că este sora ei. Aşa ajunge Emma să iasă cu prietenele lui Sutton, să meargă la şcoala la care mergea aceasta şi să se prefacă în faţa familiei bogate că este fiica pe care ei au adoptat-o. Dar cel mai important este că trebuie să fie foarte atentă, deoarece criminalul este pe urmele ei şi îi urmăreşte fiecare mişcare, ameninţând-o. Deşi ideea de tinere ameninţate de un criminal necunoscut se repetă şi în această carte, „Jocul minciunii” pare puţin mai bine scrisă decât seria citită de mine mai înainte. Mi s-a părut fascinantă ideea de spirit al surorii care o urmăreşte, încercând amândouă să pună cap la cap indiciile morţii ei, deşi avea câteva dezavantaje acest spirit şi nu numai că nu putea intra în contact cu Emma, dar nici nu avea amintiri clare despre cum a ajuns să moară. Cartea a fost uşor de citit, acţiunea destul de alertă, dar cu siguranţă că nu voi căuta să citesc şi celelalte volume, nu de alta dar mi-e şi frică să nu îmi strice minimul de impresie pe care mi l-a făcut această carte (v-am mai zis, nu şobolan, hamster).
Recomand cartea aceasta dacă vă doriţi o lectură uşoară, dar alertă, o crimă demnă de romanele poliţiste, un criminal care nu ştiu cum naiba reuşeşte să fie cu un pas înaintea tuturor şi nişte fete, de genul cărora nu ţi-ai dori să ai pe acasă, coşmarul oricărui părinte.