
Sunt sigură că am mai spus de câteva ori până acum că ador poveştile de dragoste, iar în ultima vreme am tot citit cărţi de acest gen. Aşa că, acum vreo lună, când a venit o vecină pe la mine şi mi-a adus „Invitaţia”, nu am avut prea multă răbdare şi m-am apucat să o citesc. Ador să primesc cărţi, dar doar de la oameni care citesc aceleaşi genuri ca mine. Am încercat la un moment dat să cer o recomandare de la o persoană extrem de cultă, dar nu mi-a plăcut niciuna din cărţile recomandate de ea, deoarece nu erau genul meu. Aşa că, de atunci încoace, prefer să încerc eu să îmi aleg cărţile şi singurele recomandări pe care le accept cu drag sunt cele de la oameni cu gusturi literare asemănătoare. Astfel am ajuns să împrumut de la vecina mea această carte despre care vă voi vorbi astăzi. O altă regulă pe care o am este că atunci când împrumut o carte de la cineva, încerc să o prioritizez, pentru că persoana respectivă nu va aştepta ani de zile până când îşi va vrea cartea înapoi, iar eu am şi cărţi foarte vechi prin bibliotecă, pentru că le tot cumpăr şi nu ajung întotdeauna să le şi citesc imediat. Dar, ceea ce vreau să spun eu aici, pe scurt, este că: am primit cu împrumut această carte, am citit-o şi, deşi nu pot spune că m-a surprins în vreun fel acţiunea (deja rar mă mai surprinde o astfel de carte), a fost o lectură drăguţă.
Stella Bardot este o fată despre care primul lucru care îmi vine în cap să zic este că se pricepe foarte bine la mirosuri. Aş putea să vă zic că este personajul principal feminin din carte şi că este o fată extrem de dulce şi de curajoasă, care a avut o viaţă complicată şi un trecut dureros, dar, cu siguranţă, v-aţi prins şi voi de asta dacă aţi citit vreodată vreo carte de acest gen. Aşa că voi reveni la lucrurile pe care nu vi le puteţi imagina şi anume faptul că Stella şi cel mai bun prieten al ei participă la o nuntă fără să fie invitaţi, pretinzând că sunt altcineva. Sau cel puţi aşa începe cartea aceasta. Apoi cei doi sunt demascaţi de nimeni altul decât fratele miresei, Hudson Rothschild, care o pune într-o situaţie penibilă. Dar Stella iese cu bine din asta şi, mai mult, se împrieteneşte cu mireasa. Împreună încearcă să lanseze compania Stellei de parfumuri personalizate, dar aici au nevoie de Hudson să aprobe totul. Şi, deşi iniţial acesta nu vrea să aibă nimic de-a face cu această femeie care îl intrigă, până la urmă cedează (că altfel toată povestea s-ar fi terminat acolo). Hudson recunoaşte că simte o atracţie faţă de Stella, dar viaţa lui e complicată (cum ar fi putut fi altfel?), deoarece deja a trecut printr-un divorţ şi are o fetiţă pe care o îngrijeşte. Ah, dar staţi să vă spun ce hobby are Stella: citeşte jurnalele altor oameni (nu pe furiş, le cumpără de la anticariate) şi aşa află un adevăr crud (pe care nu intenţionez să vi-l zic că atunci chiar nu mai citiţi cartea asta şi credeţi-mă că e drăguţă ca lectură uşoară de weekend). Şi acest adevăr îi desparte, dar, ca orice altă carte romantică, vă puteţi imagina cum se termină totul, chestie pe care chiar nu o să v-o spun eu, puneţi-vă imaginaţia la contribuţie. În general, mi s-a părut frumuşică povestea, mai ales partea cu hobby-ul neobişnuit al Stellei, mi-au plăcut şi personajele, până acum n-am mai întâlnit prin cărţi parfumieri (poate nu sunt de obicei prin genul acesta de cărţi) şi evident, ca orice femeie din lumea asta, l-am plăcut şi pe Hudson, genul acela de bărbat pe care doar în cărţi îl mai întâlneşti.
Recomand cartea aceasta tuturor celor care vor să citească o poveste de dragoste simpatică (şi deloc surprinzătoare pentru fanii genului), celor care vor să întâlnească un personaj feminin mai deosebit faţă de ceea ce am întâlnit până acum, dar şi celor care vor o carte drăguţă pe care să o ia cu ei într-o escapadă sau un weekend.