A trecut foarte mult timp de când nu am mai citit o carte de Stephen King şi mi s-a făcut dor de o poveste nouă. Aveam „Institutul” prin bibliotecă de ceva vreme, dar cărţile astea sunt atât de mari, încât am tot amânat momentul să mă apuc de ea cât de mult am putut. Şi iată că i-a venit, în sfârşit, rândul. Înainte, când ziceam Stephen King gândul mi se ducea la „Shinning”, pentru că aceea a fost una dintre poveştile mele preferate, deşi pare cumva înspăimântătoare. Acum, după ce am citit această carte, balanţa tinde să se încline spre ea. Ador cărţile cu multe elemente supranaturale, tot ce are legătură cu spirite şi lumea de dincolo, dar atunci când acestea devin părţi ale unei cărţi de groază… ei bine, nu mai par chiar atât de grozave. „Institutul”, pe de altă parte, a fost mai mult decât despre lucruri paranormale şi copii speciali, dar asta vă voi povesti ceva mai încolo. Până una alta, vreau să vă zic că nu am regretat deloc că am citit această carte, pe care, deşi are un număr destul de mare de pagini, am reuşit să o termin destul de repede şi asta doar datorită acţiunii alerte şi personajelor foarte complexe.
Cartea începe cu povestea micului Luke Ellis, un băieţel extrem de inteligent care încearcă să intre la o şcoală foarte bună. Însă înainte să apuce să afle dacă a fost admis sau nu, într-o noapte, este răpit, iar părinţii săi sunt ucişi de către cei care veniseră să îl ia. Când se trezeşte, Luke află că a fost dus la „Institut”, un loc pentru copii cu puteri speciale. El găseşte aici o cameră identică cu cea pe care o avea acasă, dar fără ferestre şi singura tehnologie la care are acces este un laptop de pe care nu poate accesa decât anumite informaţii. De asemenea, Luke întâlneşte acolo mulţi alţi copii, care au talente extraordinare, ajunşi acolo din acelaşi motiv. Toţi copiii îşi doreau să scape de tratamentele la care îi supuneau doctorii de la Institut, iar unii au şi murit în timpul acelor experimente care se făceau pe ei. Cei care erau cuminţi şi nu făceau probleme îngrijitorilor, primeau monede cu care îşi puteau cumpăra de la un aparat absolut orice, de la dulciuri la ţigări şi alcool, deşi, evident copiii erau minori. Deşi iniţial Luke nu înţelegea ce urmăresc acei oameni cu răpirea copiilor, într-un final realizează că vor să le amplifice puterile supranaturale pentru a îi transforma în arme guvernamentale. Şi aşa ajunge să îşi dorească să evadeze, iar cu ajutorul unei doamne care lucra la curăţenie în Institut, chiar reuşeşte. Acesta ajunge într-un orăşel, destul de departe de Institut şi povesteşte totul poliţiei, dar oamenii Institutului vin după el, să îl captureze şi să îl aducă înapoi. Luke pune la cale un plan extrem de inteligent şi ajunge să îşi salveze şi restul prietenilor. Primul lucru care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la ce mi-a plăcut cel mai mult din cartea aceasta este incredibila maturitate de care a dat dovadă Luke. Băiatul acesta, în loc să plângă într-un colţ tot timpul (eu una cred că aşa aş fi făcut), şi-a strâns tot curajul şi toată cunoaşterea pentru a putea evada de acolo. Curajul şi puterea sa de a se lupta pentru noii săi prieteni şi de a înfrunta orice pentru a se salva pe sine şi a îi salva pe ei sunt incredibile. Iar când mă gândesc la această carte, îmi aduc aminte o poveste despre supravieţuire şi felul în care supranaturalul este subestimat.
Recomand această carte celor care vor să citească o carte despre supravieţuire şi puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când toată viaţa se schimbă în jurul nostru, celor care vor să citească o poveste despre prietenie şi felul în care prietenii pot deveni o a doua familie, în lipsa celei adevărate, dar şi o carte unde supranaturalul iese la suprafaţă şi cum puterile de acest gen pot influenţa lumea.