Câteodată mă gândesc ce să fac mai întâi: să scriu despre o carte pe care tocmai am terminat-o, pentru că îmi este proaspăt în minte subiectul şi am dezvoltat sentimente mai mult sau mai puţin plăcute în urma lecturii sau să citesc mai departe şi, la un moment dat, când am ceva inspiraţie să scriu din urmă. Ei bine, de cele mai multe ori mi se întâmplă să scriu din urmă, pentru că atât de mult îmi place să citesc, încât nu las o carte din mână, că următoarea parcă mă cheamă să o descopăr. Dar acum să revenim la cartea aceasta, „Îmblânzirea bestiei”. Mi se întâmplă destul de des să mă plictisesc de un anumit gen de cărţi, iar acum am cam ajuns la saturaţie în ceea ce priveşte cărţile de la editura Stylished. Poveştile de dragoste, dintre fete simple, dar decente şi bărbaţi puternici şi cu averi sunt simpatice, însă la un moment dat mă plictisesc, aceleaşi scenarii pe care ajung să le cunosc pe dinafară. Iar când un final al unei cărţi nu mă mai surprinde, atunci lucrurile devin şi mai plictisitoare şi trebuie să schimb stilul, să mă îndepărtez de tot şi să încep ceva diferit. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi cu cartea aceasta, nu m-a surprins, nu aş putea zice nici măcar că mi-a plăcut şi cu atât mai puţin că aş vrea să citesc şi volumele care urmează. Dar haide întâi să vă povestesc ce se petrece în cartea asta şi apoi ce mi-a plăcut şi mai ales ce nu mi-a plăcut la ea.
După cum am spus şi în introducere, rezumatul acestei cărţi l-aş putea face în maxim două rânduri: o fată modestă, dar cuminte şi onestă, Mara, se îndrăgosteşte de cine nu trebuie: Cezar, bestia, aşa cum este numit în titlu. Şi de aici lucrurile se complică, dar finalul îl puteţi ghici cu toţii. Dar să o luăm cu începutul, poate iese un rezumat mai detaliat. Cezar este fiul familiei Antonescu. Atât el, cât şi părinţii săi sunt plini de bani, dar băiatului îi lipseşte ceva ce banii nu pot cumpăra: dragostea (şi credeţi-mă că a încercat, dar ajungem imediat şi acolo). El este un tânăr frumos, dar rece, deoarece consideră că toate femeile sunt curve şi atunci le tratează ca atare. Deşi nu duce lipsă de femei care să roiască în jurul său, după ce îşi satisface nevoile cu ele, le goneşte de parcă ar fi ultimele târfe. Însă într-o zi, fiind în vizită la părinţii săi, o cunoaşte pe Mara, pe care aceştia o obligă să se ducă cu el acasă şi să îl urmeze pretutindeni. Şi aşa cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, însă nu prea vor să recunoască datorită orgoliilor. Iar în final, nu că ar trebui să vă spun eu, cei doi rămân împreună. Din toată această descriere (pe scurt sau pe larg, depinde pe care aţi avut răbdare să o citiţi), revin la ideea că mi s-a părut atât de plictisitoare această poveste, încât mare mi-a fost mirarea că nu am terminat-o într-o zi (şi asta pentru că nu am avut răbdare) şi mai ales că am ajuns să o şi termin. Personajele sunt simpatice, însă deloc originale (bine, poate Mara puţin cu darul acela al ei despre care nu o să vă spun că atunci chiar nu veţi mai avea niciun motiv să citiţi cartea, nici măcar de plictiseală), iar acţiunea, deşi intensă, nu este deloc spectaculoasă, pentru că, după cum am mai spus, intuiam următorul pas al fiecărui personaj şi chestia asta a fost groaznică. Deci, chiar dacă s-ar termina toate cărţile din lumea asta, tot nu aş mai lua la citit un alt volum din această serie, pentru că, bănuim cu toţii cum se vor sfârşi toate.
Recomand cartea aceasta celor care n-au citit în viaţa lor o poveste de dragoste, pentru că atunci poate li se va părea o minune, celor care au prea mult timp liber şi în loc să citească o carte bună, vor să afle despre ce este vorba în cartea asta, dar şi celor care sunt curioşi din fire, pentru că atunci nicio carte nu le poate scăpa.