Luna trecută am primit din nou cutia cooltbox, care conţinea două cărţi şi o mulţime de chestii faine. Ador surprizele pe care le conţine această cutie şi bucuria pe care mi-o aduce atunci când o primesc. Aşa că m-am simţit din nou ca un copil la Crăciun şi m-am bucurat de tot ce am primit. Una dintre cele două cărţi conţinute de cooltbox-ul de luna trecută era aceasta. Aşa că imediat am făcut o scurtă pauză de la provocările lunii respective şi m-am apucat să citesc această carte. Deşi mi-am propus zilele astea, pentru că tot stau acasă, să citesc cărţile voluminoase pe care le am prin bibliotecă ca să scap de ele, să nu le car după mine tot oraşul atunci când lucrurile vor reveni la normal. Dar iată că am lăsat totul deoparte, de curiozitate. Am fost foarte curioasă să văd ce fel de carte este, despre ce este vorba şi, mai ales, am vrut să trăiesc toată experienţa cooltbox şi nu am regretat. Cartea aceasta este o poveste frumoasă, o poveste uşoară, genul acela de carte pe care mi-ar fi plăcut să o citesc la mare, pe plajă sau la o terasă. Dar mi-a plăcut la nebunie povestea, felul în care este scrisă şi personajele, aşa că a fost ca o gură de aer cartea aceasta.
„Fata cu portocale” este o poveste în ramă (de atâta stat acasă am ajuns să vorbesc ca profele de română de prin liceu). Georg, un băiat de cincisprezece ani, care şi-a pierdut tatăl atunci când avea doar patru ani, pe care nu şi-l prea aminteşte, având doar pozele şi filmele video ca dovadă a existenţei acestuia în viaţa lui şi a mamei lui. Dar într-o zi, bunica lui găseşte în fostul lui cărucior o scrisoare de la tatăl lui, o poveste pe care a vrut să i-o transmită. Scrisoarea ne spune povestea unui tânăr student care în timpul unei călătorii cu tramvaiul observă o fată frumoasă, care cară în braţe o pungă imensă cu portocale, de care se îndrăgosteşte pe loc şi căreia îi răstoarnă din greşeală punga. La prima staţie, fata dispare (acum nu vă imaginaţi chestii SF pe aici, că nu dispare aşa, pur şi simplu, ci doar se pierde în mulţime). Şi astfel tânărul încearcă să o găsească pe fata cu protocale, căutând-o peste tot. Şi când zic peste tot, imaginaţi-vă că mă refer că această căutare l-a purtat din Oslo până în Spania (povestea cu căutările e lungă şi nu vreau să vă stric plăcerea de a citi această carte, aşa că nu vă spun mai multe). Până la urmă, tânărul o găseşte pe frumoasa fată şi trăiesc împreună o minunată poveste de dragoste. Dar soarta le rezervă surprize neplăcute şi până la urmă îi desparte. Georg citeşte cu sufletul la gură această poveste şi datorită acestei scrisori se simte mai aproape de tatăl său, îl cunoaşte mai bine şi, în acelaşi timp, şi pe mama sa. Citind scrisoarea, el află că povestea spusă de tatăl lui, este, de fapt, povestea de dragoste dintre părinţii lui, o poveste înduioşătoare despre dragoste şi destin. Astfel el decide să publice scrisoarea tatălui său, pentru a îl onora pe acesta. Cartea asta mi s-a părut la fel de dulce-acrişoară ca o portocală (şi iată că am dat-o şi pe metafore şi comparaţii, dar chiar nu am găsit un mod mai bun de a exprima felul în care m-am simţit citind-o), pe care am savurat-o până la ultima pagină. Probabil că, dacă aş fi ştiut cum este, aş fi păstrat această carte pentru a o citi la mare, dar tot m-am bucurat de ea şi de povestea ei. Personajele cărţii sunt grozave, iar acţiunea nu prea te lasă să te plictiseşti, deci cartea este drăguţă. Finalul nu a fost neaşteptat, însă nici nu mi-aş fi închipuit că se putea termina altfel cartea asta. Per total, citirea acestei cărţi a fost pentru mine o experienţă plăcută şi cu siguranţă că dacă mai îmi pică în mână vreo carte de acelaşi autor, o voi citi cu drag.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească o carte uşoară, dar frumoasă, celor care au nevoie să citească o poveste de dragoste ca să îşi recapete optimismul şi cheful de viaţă, dar şi celor care adoră poveştile pline de fantezie şi umor şi care vor să descopere cum destinul formează legături invizibile între oameni.