Pe lângă teancul imens de cărţi care mă aşteaptă să le citesc, mai am o plăcere, aceea de a participa la cluburile de lectură. Nu la toate, încă nu am ajuns să vânez aşa ceva, mai ales pentru că nu îmi place să mi se spună ce să citesc, dar sunt câteva de care aud şi cumva îmi doresc să particip. Ironia situaţiei este că, de cele mai multe ori, am participat la astfel de cluburi, atunci când nici măcar nu aveam încă cartea care urma să fie discutată, dar am făcut repede rost de ea şi am reuşit mereu să o termin până la data respectivului club de carte, ca să nu mă duc acolo doar aşa, de tâmpită, să zâmbesc frumos şi să tac ca un peşte. Ei bine, aşa am ajuns să îmi cumpăr cartea asta: s-a anunţat un club de carte online şi aveam două săptămâni să fac rost şi să citesc cartea asta. M-am ambiţionat să găsesc cartea asta (şi nici măcar nu mi-a fost greu să fac asta), deoarece am văzut că este o carte mică, pe care am şi terminat-o în două zile şi mai este şi interesantă, aşa că am dat-o gata imediat. Această carte este o carte fascinantă prin subiect, prinde cititorul între paginile ei, pline de poveşti de viaţă şi la sfârşit îl lasă năucit cu finalul ei. Şi mai drăguţ este că are puţine pagini, dar surprinde câteva aspecte fundamentale ale vieţii oamenilor de culoare, într-o societată dominată de albi. Rasismul este doar una dintre aspectele prezentate în carte, iar autorul scrie incredibil.
În cartea „Dacă strada Beale ar putea vorbi” îi întâlnim pe Tish, o tânără, şi pe iubitul ei, Fonny, doi tineri de culoare, care se iubesc. Pe scurt, cei doi se întâlnesc, se îndrăgostesc, vor să îşi petreacă toată viaţa împreună, dar o femeie este violată şi îl acuză pe nedrept pe Fonny de acest fapt. Fonny ajunge la închisoare, din cauza acestei neînţelegeri, iar Tish împreună cu familia ei şi cu tatăl lui Fonny încearcă să îl scoată de acolo, mai ales când ea află că este însărcinată cu copilul lui. Tish îl cunoaşte pe Fonny la şcoală, se îndrăgosteşte de el, iar acesta rămâne mare ei dragoste. Această dragoste este atât de frumos descrisă de către autor, încât am stat cu sufletul la gură până la sfârşit, sperând ca pe cei doi protagonişti să îi salveze această dragoste imensă pe care şi-o poartă. Dar această poveste este presărată şi cu numeroase probleme, cum ar fi rasismul, deoarece, fiind de culoare, cei doi sunt adesea aspru judecaţi de cei din jur şi chiar luaţi în vizor de către autorităţi, lucru care duce la arestarea pe nedrept a lui Fonny. Şi acum o să vă povestesc câte ceva şi despre celelalte personaje. În plan secund se află familiile celor doi protagonişti, care sunt atât de diametral opuse, încât parcă nu fac parte din acelaşi univers. Pe de o parte este familia lui Fonny, în care mama şi surorile lui îl reneagă de îndată ce este dus la închisoare, crezându-l mereu în stare de ce este mai rău. Chiar dacă tatăl lui îl iubeşte şi crede în nevinovăţia fiului lui, nu are nicio şansă să le facă pe fete să înţeleagă. Iar pe de altă parte este familia lui Tish, care este pur şi simplu extraordinară. Mama şi sora ei o sprijină şi fac tot posibilul să îl scoată pe Fonny din închisoare, sora ei fiind cea care plăteşte avocatul care îl apără pe acesta. Mama ei se duce char până în Puerto Rico ca să o găsească pe victima violului şi să o convingă să îşi retragă acuzaţiile false la adresa lui Fonny. Sora lui Tish este şi ea incredibilă în felul în care îşi apără sora de familia lui Fonny, atunci când aceştia îi vorbesc urât. Ce mi s-a părut urât în povestea asta este uşurinţa cu care albii îi tratau urât pe negrii şi cum îi priveau de sus, motiv pentru care celor doi le-a fost atât de greu să îşi găsească o locuinţă şi mai apoi să îi găsească un avocat lui Fonny, care fusese acuzat pe nedrept din simplu motiv că era negru. Acum, doar citind cartea nu am înţeles de ce autorul a ales să o numească aşa, mai ales că pe tot parcursul cărţii nu apare nicăieri menţionată strada Beale, dar la sfârşit am aflat că titlul este un fel de simbol, autorul făcând referire la strada Beal, din Memphis, care este un simbol al culturii afro-americane în general. Şi acum o să vă vorbesc puţin despre final, pentru că dacă nu mă opresc aici, aş fi în stare să scriu mai multe pagini decât are cartea asta doar ca să descriu tot ce am simţit citind-o. Finalul ales de autor este unul deschis, adică ne-a lăsat pe noi cititorii să ne imaginăm cum am vrea să se termine cartea asta. Chestia asta nu prea mi-a plăcut, adică nu prea m-am simţit confortabil să citesc o poveste, care să se termine în pom. Pur şi simplu nu vreau să îmi imaginez eu un final pentru această poveste, aşa că în mintea mea este o poveste neterminată. Am citit cărţi la care mi s-a spus să schimb eu finalul şi să descriu cum altfel mi-ar fi plăcut să se termine, dar cărţi fără final şi fiecare să îşi imagineze ce vrea nu am mai întâlnit. Oricum este o carte grozavă, plină de controverse, uşor de citit şi care m-a fascinat cu povestea ei.
Recomand cartea asta celor care adoră să citească o frumoasă poveste de dragoste, pentru că povestea dintre Tish şi Fonny este una incredibil de frumoasă, celor care ştiu că rasismul nu este un lucru bun, aici împiedicând doi îndrăgostiţi să se bucure de povestea lor în pace şi celor care vor o lectură uşoară, dar frumoasă cu care să îşi ocupe timpul prin autobuze sau alte mijloace de transport în comun.