Acum câţiva ani, prin 2017, ca să fiu mai exactă, am citit o carte care se numea „Jurnal de librar” de Anca Zaharia, carte care în loc să mă facă să râd sau măcar să mă distreze puţin, a fost o mare dezamăgire, deoarece librarul respectiv, deşi ştia în ce se bagă atunci când s-a angajat acolo, a considerat a fi o idee bună să critice toţi clienţii care intrau şi adresau întrebări mai puţin pertinente. De atunci mi-am promis să nu mă mai aventurez să citesc astfel de cărţi, pentru că oricine se poate plânge de aspectele mai puţin plăcute ale job-ului său, dar să şi scrii o carte despre asta, e chiar culmea. Aşa că nu pot să îmi imaginez ce a fost în mintea mea în momentul în care m-am hotărât să cumpăr cartea „Confesiunile unui librar”. Pe de o parte, cred că mi-am imaginat ceva cu totul altfel, ceea ce, într-un fel a şi fost. Dar cartea aceasta a stat o perioadă destul de lungă de timp la mine prin bibliotecă, aproape uitasem cu desăvârşire de ea, până când, într-o zi mi-a sărit în ochi şi am zis că ar cam fi timpul să o citesc. Iar dacă vă întrebaţi care a fost concluzia după ce am citit cartea asta, ei bine, nu pot să zic că mi-a plăcut cu mult mai mult decât cealaltă, dar parcă nu a fost cea mai rea carte citită de mine vreodată.
De data aceasta facem cunoştiinţă cu Shaun Bythell, un librar care îşi petrece majoritatea timpului cumpărând şi vânzând cărţi. El deţine un anticariat destul de mare, unde, în afara faptului că se vând cărţi (evident!), se ţin şi numeroase evenimente. El are şi nişte angajate ciudate, una dintre ele îl sfidează la tot pasul, mutând cărţile de la locurile lor acolo unde crede ea că ar fi trebuit să stea şi scrie postări răutăcioase despre şeful ei pe reţelele de socializare, dar cum orice fel de reclamă, tot reclamă rămâne, Shaun nu îi zice nimic despre asta. În magazin vin zilnic clienţi dintre cei mai diferiţi, unii care revin, alţii noi, ca în orice anticariat sau librărie din lumea aceasta, fiecare cu ciudăţeniile sale, unii care pun nişte întrebări încredibile, iar alţii care simt nevoia să negocieze fiecare preţ în parte, comentând că sunt prea scumpe cărţile şi plecând fără să cumpere ceva. Dincolo de viaţa sa din anticariat, Shaun iese la pescuit, înoată în lac, pleacă să îşi viziteze rudele şi iese cu prietenii la bar, ca orice om normal, care are şi o viaţă dincolo de job. Deja mi se pare că am scris cam tot ce se putea scrie despre acţiunea acestei cărţi, care, deşi se desfăşoară pe 400 de pagini, poate fi rezumată în câteva rânduri. Ceea ce mi-a plăcut la această carte a fost că autorul nu se plânge chiar atât de tare de clienţii săi, ne descrie ce fac, dar parcă povesteşte fără să se implice emoţional atât de tare, ca şi cum ar fi un simplu observator obiectiv al oamenilor care trec pragul anticariatului său. Şi cam aici se termină ceea ce am avut de zis de bine. Cât despre ce nu mi-a plăcut, ei bine, pot doar să vă zic că am tras de mine groaznic să citesc această carte, zicându-mi: „Hai că mai citesc încă un capitol, poate, dacă mă ambiţionez, o termin mai repede!”. Am citit ca să nu zic că nu o duc la bun sfârşit (urăsc să las cărţile neterminate) şi doar amfăcut un efort să îmi folosesc capacitatea de a citit foarte repede, doar ca să scap de cartea asta. Deci vă puteţi imagina cât de „mult” mi-a plăcut.
Recomand această carte celor care vor să citească jurnalul unui anticar, a cărui viaţă se împarte între magazinul său şi alte câteva activităţi cu prietenii, celor care vor să îşi testeze limitele răbdării, pentru că deja după primele capitole îmi venea să fac orice numai să termin cartea asta, dar şi celor cărora le plac cărţile în care sunt descrise zilele unui om care vinde cărţi.