„Cinder” a fost cartea pe care mi-am dorit-o de Crăciun şi cel mai frumos cadou pe care l-am primit. Am citit cândva o descriere despre cartea asta şi un scurt citat din ea şi m-a făcut atât de curioasă încât abia am rezistat să nu dau fuga la librărie după ea. Cineva mi-a zis de curând că a observat că majoritatea filmelor care apar zilele astea sunt fie continuări ale unor filme deja existente, fie noi ecranizări ale aceloraşi poveşti clasice sau nu. Ei bine, cartea asta m-a surprins, pentru că deşi este o versiune mai modernă a poveştii Cenuşăresei totuşi acţiunea este interesantă, combină modernul cu clasicul şi reuşeşte să prindă cititorul. Ştiţi povestea Cenuşăresei, fata pe care nimeni din familia ei adoptivă nu o dorea, iar mama ei vitregă şi cele două surori o chinuiau doar aşa de distracţie? Ei bine, ce aţi zice dacă v-aş spune că Cinder era cyborg?
Da, Cinder este povestea unui cyborg, care este moştenit de Adri, mama vitregă, după ce descoperitorul ei moare. Iar mama vitregă sau adoptivă sau Dumnezeu ştie cum aş putea să numesc o persoană care are în custodie un cyborg o munceşte ca pe sclavi şi nu uită să îi reamintească mereu cât de nedorită este la ea acasă şi nu scapă nicio ocazie să se descotorosească de ea. Dar Cinder, în afara faptului că este cyborg, este şi cel mai priceput mecanic din Noul Beijing şi astfel ajunge să îl întâlnească pe prinţul Kai şi se îndrăgostesc unul de celălalt. Dar dragostea asta dintre ei nu este genul acela de dragoste pe care l-am mai întâlnit prin alte cărţi. Dragostea celor doi trebuie să supravieţuiască unei poveşti complicate, fiind interzisă nu doar datorită diferenţei de statut, ci şi faptului că există tensiuni între Pământ şi Lună şi se pare că un război este iminent. Regina Lunii caută o alianţă pe care prinţul nu vrea să i-o ofere şi asta poate stârni un război crunt căruia pământenii au şanse foarte mici să îi supravieţuiască, iar Cinder se trezeşte în centrul luptei acesteia intergalactice. Dar nu vă spun cum se termină că nu ar mai avea niciun farmec. Ce pot să spun despre cartea asta este că mi-a plăcut felul în care autoarea a păstrat povestea originală, adăugând totuşi elemente moderne, cum ar fi maşinile zburătoare, cyborgii şi roboţii, care atrag cititorii de diferite vârste şi cu gusturi diferite în ceea ce priveşte literatura. Mie personal nu îmi plac cărţile cu roboţi, dar cumva cartea asta m-a prins uşor-uşor şi povestea care este foarte interesant scrisă m-a făcut să vreau să o citesc până la capăt. Ca să vă spun şi altfel, basmul clasic este transformat într-un SF care prinde indiferent de genul de cărţi pe care le citeşti de obicei şi asta mi-a plăcut, chiar dacă la început mă temeam că nu o să înţeleg eu mare lucru, având în vedere că nu prea le am eu cu literatura SF şi cu roboţii.
Recomand cartea asta celor care preferă să citească rescrierile basmelor, iubitorilor de SF şi celor care vor să vadă cât de uşor poţi moderniza nu basm făcându-l interesant pentru cititorii moderni (pentru că: „Chiar şi în viitor povestea începe cu „a fost odată ca niciodată”…”)