„Amalia – Jurnalul unei iubiri – Vol.2” – Liza Karan

Astăzi vă voi vorbi despre cartea cu care mi-am început anul. Am tot amânat acest moment destul de mult pentru că anul acesta se pare că îmi doresc mai mult să citesc decât să scriu despre ce am citit, însă cred că este doar o fază care o să îmi treacă. În altă ordine de idei, îmi este foarte greu să scriu despre cărţile care îmi plac. Una este să nu îmi placă o carte şi să găsesc „n” motive pentru care nu mi-a plăcut şi să umplu rânduri întregi concentrându-mă pe lucrurile care nu mi-au plăcut la acea carte şi cu totul altceva este să îmi placă o carte şi să mă concentrez pe punctele ei forte. În plus, foarte puţine cărţi îmi plac sau îmi displac suficient de mult încât să am ce scrie. Majoritatea sunt cărţi care nu mi-au trezit interesul în niciun fel, nici bune, nici proaste, dar pe care le-am citit din diverse motive şi nu prea am nici chef, nici nu mă încântă ideea de a discuta despre ele. Primul volum din „Amalia” a fost una din cele mai frumoase cărţi citite de mine. Am trăit cu sufletul la gură până când am ajuns la ultima pagină ca să aflu ce se va întâmpla până la urmă cu dragostea dintre Amalia şi Zain. Iar când am aflat de acest al doilea volum, mi-a fost teamă de ceea ce urma să citesc. Însă chiar a doua zi după Revelion, mi-am luat inima în dinţi şi am început această carte. Deşi recunosc că primul volum mi-a plăcut mai tare, nici această continuare nu este de trecut cu vederea pentru fanii cărţilor de dragoste.

Povestea Amaliei continuă cu viaţa ei de familie. Amalia este o femeie puternică, gata să treacă peste orice obstacol din viaţa ei cu optimism şi încredere. Ea îşi iubeşte soţul, împreună pleacă în călătorii, se distrează şi se iubesc cu aceeaşi pasiune ca la început. Împreună îl cresc şi îl iubesc pe Zain junior, fiul Amaliei din prima căsătorie, însă fericirea maximă o ating o dată cu vestea că ea este din nou gravidă, de data aceasta născând două fete gemene. Odată cu moartea uneia dintre fetele ei, care nu a supravieţuit din spital, ea îşi pune pe picioare propria organizaţie care să ajute oamenii să treacă peste pierderile din vieţile lor. Cartea aceasta este una dintre puţinele cărţi de dragoste care nu sunt siropoase într-un mod greţos, povestea de dragoste dintre ea şi soţul ei fiind una cum ne-am dori majoritatea femeilor. De asemenea, dragostea faţă de copiii ei nu este una sufocantă, ea fiind în stare să le acorde spaţiul şi încrederea de care au nevoie ca să se dezvolte frumos. Zain a ajuns să urmeze visul tatălui său şi a devenit medic, având şansa să îşi opereze pe cei dragi, reuşind să le salveze vieţile. Devika, fiica ei şi a lui Zain, ajunge şi ea să îşi urmeze visul, atât în ceea ce priveşte cariera cât şi dragostea. Având ambii copii realizaţi, Amy şi Zain îşi trăiesc împreună ultimele clipe, înainte de un final neaşteptat. Plină de cuvinte înţelepte, pur şi simplu nu m-am putut opri să nu notez o mulţime de citate în agenda mea pentru citate din cărţi. Acţiunea m-a ţinut în suspans până la ultima pagină, unde am dat de un final, care, deşi putea părea de aşteptat, tot nu mi-a venit să cred. Mi-au plăcut personajele, modul în care s-au dezvoltat ele de-a lungul romanului, cât şi relaţiile lor interpersonale. Aş putea spune chiar că am început anul într-o atmosferă plină de romantism şi cu o carte frumoasă.

Recomand cartea aceasta celor care iubesc cărţile de dragoste, deoarece are o poveste care nu este deloc plictisitoare, ci plină de clipe trăite la maxim, celor care au îndrăgit primul volum şi care vor să ştie ce s-a mai întâmplat cu Amalia şi Zain, dar şi celor care vor să citească o poveste despre dragoste, pasiune, suferinţă şi despre oameni care nu se dau bătuţi în faţa sorţii.