De abia am aşteptat să se ivească ocazia să mai citesc un volum de Stefan Ahnhem, însă de când cu provocările astea, nu prea am avut timp de asta. Însă s-au aliniat planetele şi am avut una dintre provocări să citesc o carte care să aibă peste 400 de pagini, aşa că prima care mi-a trecut prin minte a fost acest al doilea volum din seria „Fabian Risk”. Nu ştiu dacă am mai spus, însă eu nu citesc cărţi de acest gen, thrillere de niciun fel, ca să fiu mai exactă, însă îmi place stilul lui Ahnhen, aşa că a ajuns să îmi placă şi chiar să citesc mai mult de 100 de pagini pe zi, din simplul motiv că nu mă pot abţine să nu aflu cât mai repede ce se petrece mai departe cu personajele. Deci, deşi nu este genul meu de carte, am stat prinsă acolo, până la ultima pagină, fără să mă pot opri din citit, iar dacă asta nu înseamnă că este o carte bună, atunci nu ştiu ce să mai zic că ar fi. Aşa că am îmbinat utilul cu plăcutul şi am devorat cartea aceasta în numai trei zile şi abia aştept să ajung să citesc şi volumele celelalte ale seriei (mai sunt două deja traduse şi încă unul care trebuie să apară cândva şi în limba română), chestie care, după cum arată lucrurile nu se va întâmpla prea curând, dar cine ştie.
Cred că am ajuns undeva pe la sfârşitul cărţii ca să îmi dau seama de ce se numeşte „Al nouălea mormânt”, dar nu am de gând să dezvălui nimic pe aici, pentru că această carte chiar merită citită şi cu spoilere nu mai e fun deloc. Acest al doilea volum din seria „Fabian Risk” ne prezintă un nou criminal, unul la fel de însetat de sânge şi răzbunare ca şi anteriorul. Cartea începe într-o iarnă friguroasă în care ministrul suedez al justiţiei dispare în mod misterios şi fără urmă, chiar din interiorul parlamentului. Nu după mult timp, cadavrul unei vedete daneze este descoperit şi el şi multe alte morţi, atât în Suedia cât şi în Danemarca sunt descoperite. Aparent între victime nu este nicio legătură, decât că tuturor le lipseşte câte o anumită parte a corpului. Pe de o parte inspectorul criminalist Fabian Risk investighează morţile de pe teritoriul lui, în timp ce Dunja Hougaard încearcă să pună şi ea cap la cap informaţiile existente, amândoi urmărind fără să ştie acelaşi criminal care acţionează în ambele locuri. Ce am admirat cel mai tare în cartea asta, la fel ca şi în prima, a fost forţa femeilor care în momente cruciale găsesc în ele puterea şi prezenţa de spirit ca să încline balanţa în favoarea lor, în favoarea binelui. Am savurat din plin cartea aceasta cu acţiunea ei intensă şi am terminat-o de două ori mai repede decât îmi propusesem, pentru că pur şi simplu nu m-am putut opri din citit. De asemenea, mi-a plăcut Fabian Risk, pentru că nu este un detectiv ca mulţi alţii de prin alte cărţi, care să fie ridicat în slăvi de autor, prin faptele sau vorbele sale sau prin descoperirea criminalilor din prima după ce studiază locul crimei. Nu, Fabian este un om ca mulţi alţii, cu mari probleme în cuplu, care este în stare să îşi înşele nevasta şi când ajunge la locul faptei să vadă chestii pe care alţii nu le-ar vedea, dar nu este chiar aşa de bun încât să citească perfect locul crimei. Mi-a plăcut şi faptul că nu a trebuit să ţin minte tot ce s-a întâmplat în primul volum, pentru că acest al doilea volum nu se leagă de primul decât prin prezenţa detectivului Fabian Risk şi a Dunjiei Hougaard. Pe ei i-am reţinut, deoarece ieşeau în evidenţă chiar din prima carte, dar nu era neapărată nevoie să fi citit acea carte ca să înţeleg despre ce este vorba pe aici. Finalul a fost neaşteptat de bun, ba chiar nu mi-a venit să cred şi nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva, l-am cunoscut mai bine pe Fabian Risk, i-am descoperit slăbiciunile şi din nou a fost salvat de la moarte de femeile din jurul său, mereu puternice şi inteligente. Mi-a plăcut totul la cartea aceasta, aşa că abia aştept să îmi fac timp să termin seria, pentru că merită citită.
Recomand cartea aceasta celor care citesc thrillere, pentru că acesta este un thriller foarte bine scris, care îşi ţine cititorii în suspans până la final, celor care nu se sperie de cele peste 600 de pagini, care, apropo, se citesc super repede, dar şi celor care vor să găsească în cărţile pe care le citesc detectivi care sunt oameni normali, ca toţi ceilalţi cu calităţi şi defecte, nu doar super-inspectorii care rezolvă o crimă dintr-o singură privire la locul faptei.