Cartea asta a fost una dintre cărţile pe care mi le-am luat anul acesta de la Bookfest, iar motivele pentru care am ales-o au fost: coperta, felul în care începea şi povestea descrisă pe spate (exact în ordinea asta). De când am văzut coperta, am ştiut că trebuie să fie o super poveste şi ştiu că nu trebuie judecate cărţile după copertă, dar atunci când sunt la un târg de carte, primul lucru care îmi sare în ochi la un stand sunt coperţile. Dacă şi prima pagină mă atrage, atunci ştiu sigur că este cartea pe care ar trebui să o am în bibliotecă (de când am ajuns să am 900 de cărţi în bibliotecă, am început să devin mai selectivă).Ei bine, cartea a meritat: are la bază o poveste de dragoste frumoasă şi răsturnările de situaţie m-au ţinut prinsă!
Cartea descrie povestea lui Maddy, o fată care tocmai a împlinit 18 ani şi care datorită unei boli grave nu are voie să intre în contact cu lumea de afară (este într-un fel obligată să stea numai în casă şi nu are voie să primească pe nimeni în vizită şi singurele persoane cu care intră în contact sunt mama şi asistenta medicală care are grijă de ea la domiciliu). Dar într-o zi, la casa vecină se mută o familie cu doi copii, iar ea se îndrăgosteşte de băiat, Olly. Din momentul în care ajunge să îl cunoască, îşi dă seama că decât să trăiască o viaţă în singurătate, preferă să aibă „absolut tot”, chiar dacă asta i-ar grăbi moartea. Deci riscă tot, inclusiv viaţa, pentru a trăi afară, în libertate, alături de Olly. Ultimele pagini sunt uimitoare şi tot ce se întâmplă este neaşteptat, iar finalul este incredibil de frumos. Trebuie să recunosc că am plâns la cartea asta o grămadă (da, încă mai plâng la unele cărţi)! „Absolut tot” este o carte foarte frumoasă, despre dragostea unei mame, care nu acceptă pierderea soţului şi fiului şi încearcă să îşi protejeze prea mult fata, singura care i-a mai rămas, despre dragostea dintre Maddy şi Olly şi ne dă o lecţie: viaţa trebuie trăită din plin, la maxim, pentru că viaţa „pe jumătate trăită nu înseamnă să trăieşti cu adevărat”.
Recomand această carte tuturor celor sensibili, care vor să se lase captivaţi de aceasă poveste, deşi la început poate părea fără speranţă, celor romantici şi celor cărora le plac poveştile cu răsturnări de situaţii neaşteptate, bine împletite cu povestea de dragoste. Acum nu îmi mai rămâne decât să aştept să văd cum este şi filmul care a fost făcut după cartea asta!