Pentru că îmi plac cărţile pentru copii (deşi mi se pare că această carte este şi o carte potrivită şi pentru adulţi) am zis că încă nu este timpul pierdut ca să citesc şi „Micul prinţ”. Trebuie să recunosc că, în afară de cuvintele de laudă pe care le-am auzit de pretutindeni la adresa acestei cărţi, m-au atras foarte tare ilustraţiile. Pe cartea pe care o am scrie că este cu „ilustraţiile autorului” şi trebuie să vă zic că sunt superbe. Deci este o poveste minunată, asezonată cu nişte ilustraţii pe măsură.
În cartea asta este vorba despre un aviator al cărui avion s-a prăbuşit în deşertul Sahara, iar în timp ce încerca să găsească o modalitate de a pleca din acel loc face cunoştinţă cu Micul prinţ, care apare de nicăieri şi îl roagă să îi deseneze o oaie (mi s-a părut simpatică rău cerinţa prinţului). Aflăm apoi că Micul prinţ a ajuns pe pământ deoarece a căzut de pe asteroidul pe care locuia (numele asteroidului fiind B-612). Şi de aici povestea continuă cu remarcile referitoare la ciudăţeniile adulţilor şi a naturii umane. Deşi povestea este considerată a fi lectură pentru copii, ea se adresează şi adulţilor, pentru că din replicile şi întâmplările relatate ne putem da seama că tratează teme importante precum prietenia, singurătatea sau pierderea. Cartea asta, în cele 152 de pagini, cu scrisul ei mare şi plină de ilustraţii, ascunde atâtea învăţături şi lecţii de viaţă încât sunt convinsă că nu am fost în stare să le descopăr pe toate dintr-o singură lectură (mai ales că am citit-o într-o oră, iar la sfârşit, am rămas aşa puţin pe gânduri, ca şi cum ascundea ceva de care nu m-am prins eu şi aş fi vrut să diger toate detaliile).
Recomand această carte tuturor, copii şi adulţi deopotrivă, celor cu suflet tânăr, care nu se simt prea mari sau prea importanţi pentru o astfel de carte!