Toamna aceasta mi-am dorit nişte cărţi noi prin bibliotecă, deşi nu pot spune că terminasem de citit tot ce aveam pe acolo (şi nici nu cred că voi termina vreodată de citit toate aceste cărţi, la cât de des cumpăr altele şi altele), dar simţeam nevoia de noutăţi. Aşa că, într-o zi,mi-a sărit în ochi cartea aceasta. Coperta este superbă, titlul m-a dus cu gândul la zilele de vară în care mergeam într-un loc unde se făceau nişte clătite nemaipomenite, părea cartea ideală. Şi deşi nu părea lectura potrivită pentru toamnă, a fost una dintre puţinele cărţi pe care le-am şi citit de îndată ce am ajuns acasă cu ea. Aşa că astăzi revin la ea, pentru că nici nu ştiu cum de am uitat să vă povestesc de această carte de îndată ce am terminat să o citesc. Adevărul este că nu prea am tragere de inimă să scriu despre cărţile pe care le citesc şi care nu mi-au plăcut, dar aceasta chiar a fost una dintre puţinele poveşti de dragoste care a reuşit să mă facă să simt ceva când am citit-o, fiind combinaţia perfectă între dragoste şi clătite.
Archer decide să se mute provizoriu (sau cel puţin aşa îşi spune el) într-un mic orăşel de provincie, deoarece una dintre femeile cu care avusese la un moment dat o relaţie avusese un copil cu el, copil de existenţa căruia nu ştiuse până la moartea mamei acestuia. Pentru Archer, ideea de a se muta din Paris, acolo unde era un bucătar recunoscut şi unde lucra într-un restaurant faimos (fiţos aş fi vrut să zic mai degrabă), nu era ceva ce ar fi vrut să facă, însă nu vroia să îşi abandoneze copilul, aşa că, pentru micuţa Olive, şi-a luat o casă şi un job într-un local mic din localitate. Localul era specializat în clătite şi misiunea lui Archer era să diversifice meniul şi să îmbunătăţească reţeta de clătite, lucru care nu părea posibil, atâta timp cât oamenii erau atât de obişnuiţi cu reţeta veche şi nu păreau dispuşi să încerce şi altceva. În timp ce Archer încerca să facă afacerea să meargă, de Olive avea grijă Iris, o tânără care nu părea în stare să îşi păstreze acelaşi loc de muncă mai mult de câteva luni. Dar, pentru că rămâne fără casă şi din moment ce jobul pe care îl avea nu îi aducea veniturile de care avea nevoie, a hotărât să accepte să fie bonă şi să locuiască împreună cu Archer şi cu fiica acestuia. Nu este greu de imaginat faptul că cei doi se îndrăgostesc treptat, amândoi având motivele lor să ezite să ajungă în acest punct. Iar finalul, este atât de dulce precum mi-l imaginam. Dacă ar fi să descriu povestea de dragoste dintre personajele acestei cărţi, aş putea să o descriu ca fiind delicioasă (cred că de la gândul la clătitele alea mi se trage). Mi-au plăcut personajele acestei cărţi, începând cu Archer, care a decis să îşi asume responsabilitatea pentru fiica pe care nici nu ştia că o are la moartea mamei acesteia, dar şi pentru dilema morală pe care o avea în legătură cu relaţia cu Iris. Cât despre Iris, era cam instabilă emoţional, nu păstra prea mult timp nici relaţiile amoroase, nici joburile, deci fugea de orice fel de angajament serios, însă, până la urmă s-a dat ea pe brazdă. Acţiunea m-a ţinut prinsă acolo până la final şi chiar mi-a părut rău când am terminat „Clătite cu căpşuni şi dragoste”, pentru că mi-ar fi plăcut să îmi petrec mai mult timp în compania acestor personaje. Astfel, pot spune că această carte a fost una dintre cele mai delicioase cărţi citite de mine în ultima vreme.
Recomand această carte celor care vor să citească o poveste frumoasă de dragoste, dar nu una obişnuită, ci una presărată cu responsabilitatea unui tată faţă de fiica sa, una despre adevărata idee de familie şi asumare, dar şi celor care iubesc poveştile cu clătite, poveştile despre comunităţile mici care sunt ca o familie în sine şi cele despre iubirea în toate formele ei.