A trecut mult timp de când nu am mai citit un volum al seriei „Miss Peregrine”, deoarece pur şi simplu aveam impresia că le-am citit pe toate şi pur şi simplu am ales să le păstrez prin bibliotecă. Dar, făcând curat zilele trecute printre cărţi, am realizat că nu doar aceasta a rămas neterminată. De obice, mă apuc să citesc o serie, dar, mai ales dacă îmi place foarte mult, amân să o termin. Mai las câte un volum necitit, că poate într-o bună zi mi se face dor de seria respectivă şi astfel să mai am ce citi din ea. Aşa am realizat că am vreo trei serii începute, dar pe care nu le-am dus la bun sfârşit, chestie pe care am de gând să o remediez cât de curând posibil. Desigur că, lăsând să treacă atât de mult timp între volume, mai uit detalii, dar mi-am dat seama zilele astea că niciodată nu uit ideea principală şi, pe măsură ce citesc, îmi revin în minte fragmente sau părţi ale acţiunii pe care nu prea mă aşteptam să mi le reamintesc. Dar acum să revenim la acest volum, care mi-a amintit de ce am adorat această serie şi care a fost la fel de bun şi interesant ca cele dinaintea lui.
Jacob, care s-a întors la familia sa după ce a reuşit să salveze deosebiţii de monştrii care îi atacau, este pe cale să fie internat la un spital psihiatric, deoarece nimeni nu credea ceea ce el povestea. Dar pe drum, apar deosebiţii însoţiţi de Miss Peregrine şi îi întorc pe toţi din drum. Când au ajuns cu toţii acasă, iar problema cu familia lui Jacob s-a rezolvat, acesta este rugat de Miss Peregrine să îi instruiască pe copiii deosebiţi să pară normali, ca să se poată integra printre ei. Şi asta nu este tot! Miss Peregrine îi creează o intrare în buclă în clădirea din spatele casei, pentru a putea vizita lumea deosebiţilor oricând doreşte şi îl duce acolo, pentru ca atât el, cât şi deosebiţii să poată ajuta la reconstruirea buclelor şi la instalarea ordinii printre deosebiţi. Dar Jacob nu este mulţumit cu aceste îndatoriri şi vrea să facă ceva mai mult. Astfel, după ce descoperă în fosta casă a bunicului un dosar cu misiuni, în care acesta salva copii deosebiţi necontactaţi şi îi ducea în bucle, Jacob simte că ar putea să continue această treabă pe care o făcea bunicul său. El, împreună cu câţiva dintre prietenii săi deosebiţi, pleacă într-o primă misiune, pe care a primit-o chiar de la cel cu care lucra bunicul său. Dar lipsa de experienţă a tinerilor deosebiţi îi face să intre în belele foarte repede şi, în final, sunt salvaţi de către Miss Peregrine. Dar Jacob învaţă multe din această experienţă şi este hotărât, cu sau fără ajutor, să ajute în continuare deosebiţii necontactaţi. Acest volum a fost plin de acţiune, de situaţii care m-au ţinut cu sufletul la gură până la ultima pagină, dar cel mai mult l-am admirat pe Jacob. Băiatul acesta, rămas de curând fără bunicul său (omul pe care îl iubea cel mai mult în lume) şi fără familie, deoarece aceştia nu îl credeau şi nu înţelegeau ce se petrece, fără sprijinul lui Miss Peregrine şi doar cu o mână de prieteni deosebiţi care să îl ajute, tot nu a renunţat, simţind că este datoria lui să facă ceea ce făcea bunicul său. Îşi dorea atât de tare să ajute, încât şi-a risca viaţa, ba chiar şi siguranţa celorlalţi, totul în numele binelui. Iar aventurile pe care le-a trăit au fost, cu siguranţă, neaşteptate. Am adorat şi acest volum, la fel ca şi pe celelalte şi mi-a plăcut totul la această carte!
Recomand seria „Miss Peregrine” celor care cred sau speră că există şi oameni deosebiţi în lumea asta, celor care vor să citească o poveste plină de acţiune şi suspans, unde pericolul este la tot pasul şi care te ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină, dar şi celor care vor să afle ce aventuri a mai avut Jacob, după ce s-a reîntors în realitatea lui.