Mi-a fost tare dor de Fabian Risk şi de aventurile sale, aşa că am revenit la seria aceasta până nu uit de tot ce am citit şi care e faza cu fiecare personaj. Iar întoarcerea la această carte, a fost ca şi cum mi-aş fi vizitat un vechi prieten şi ne-am petrecut împreună câteva ore, depănând amintiri despre oameni cunoscuţi de amândoi. Şi ceea ce vreau să vă spun de la început este că nu am crezut vreodată că îmi poate plăcea o carte de genul acesta la fel de mult cum o ador pe aceasta (nu doar acest volum, ci întreaga serie este grozavă). Deşi are câteva elemente pe care nu le suport, de obicei, la cărţile pe care le citesc şi anume un număr imens de personaje, chestie care pe mine mă zăpăceşte şi uit mereu numele şi care cine este, şi genul în sine, deoarece eu prefer cărţile de dragoste sau cele de acţiune, iar crimele nu au fost niciodată pe gustul meu într-o carte, seria aceasta este de-a dreptul incredibilă, exact aşa cum este ea. Chestia care mi s-a părut cea mai interesantă de când l-am descoperit pe Ahnhem este că nu aş fi dorit niciodată să schimb ceva la cărţile lui, fiind perfecte. Aşa că „Motivul X” a fost încă o carte pe care am adorat-o aşa cum rar mi se întâmplă şi de abia aştept să văd cum se va termina toată povestea aceasta.
De această dată, îl găsim pe Fabian Risk în concediu, având grijă de fiica sa, Matilda, care a fost rănită mortal, iar acum se află în spital. Însă criminalii nu dorm şi nici nu ţin cont de nimic, aşa că apar o mulţime de crime noi. Iar singurii care sunt la servici ca să se ocupe de aceste noi crime sunt Lilja, Klippan şi colegii lor de la poliţia din Helsingborg. Însă în scurt timp, numărul crimelor creşte, iar poliţiştii sunt depăşiţi numeric. Din acest motiv, atât Fabian Risk, cât şi şefa lui, Astrid Tuvesson, se văd nevoiţi să revină la servici înainte de vreme, deşi primul ar prefera să stea şi să îşi rezolve problemele de familia, în timp ce Astrid se vede obligată să îşi întrerupă programul în doisprezece paşi pentru alcoolici. Şi, de parcă nu se întâmplau suficiente lucruri rele, Fabia are în plus o misiune secretă, aceea de a continua investigaţia începută de colegul său, Hugo Elvin, care a fost ucis în timp ce investiga un alt coleg de-al lor. Deci am putea spune că toată poliţia era ocupată cu câte ceva, ba cu crimele, al căror făptaş părea să fie diferit, ba cu propriile sale slăbiciuni. Cred că am mai spus-o şi cu alte ocazii, însă ceea ce m-a făcut să îl ador pe Fabian a fost exact felul în care este descris mereu, un om normal, cu probleme în căsnicie, cu nişte copii care sunt departe de a fi perfecţi, dar pe care îi iubeşte, pentru că sunt ai lui, felul său de a fi, prins la mijloc între o lume în care criminalii nu se odihnesc şi nu se opresc din ceea ce fac şi familia lui, aşa imperfectă ca orice familie, cu bune şi rele, căci nu există decât în cărţi posibilitatea ca totul să fie roz şi frumos în viaţa unui om. Dar îmi place şi felul neconvenţional al lui de a face şi de a privi lucrurile, chestie care îl face un detectiv atât de bun, deşi câteodată mai şi greşeşte, că doar e om. Şi din acest motiv, pentru că îl ador pe Fabian, cartea aceasta mi s-a părut nu doar uşor de citit, de înţeles şi de urmărit, dar am reuşit chiar să ţin pasul cu numărul mare de personaje, cu acţiunea şi cu tot ce s-a petrecut în celelalte volume, astfel încât să nu simt povara de a citi o serie, pe care unii ar putea-o considera destul de mare, având în vedere numărul mare de cărţi şi de pagini din fiecare volum.
Recomand cartea aceasta celor care au îndrăgit celelalte volume ale seriei şi celor care s-au obişnuit cu personajele din aceasta, celor care vor să citească o carte care, pe măsură ce avansăm cu cititul, ni se pare insuficient de mare şi ne face să ne dorim să nu se termine atât de repede sau, cel puţin, nu până nu ne mai dă detalii cu unele dintre chestiile rămase nerezolvate, dar şi celor care adoră o poveste bună, cu personaje umane, supuse greşelilor, dar perfecte în imperfecţiunea lor.