Aceasta este o altă carte pe care o am de ceva timp prin bibliotecă, însă nu mi-am făcut curaj până luna trecută să o citesc. Deşi sunt puţin în urmă cu scrisul (pentru că în afară de asta am mai citit vreo opt cărţi până în acest moment, dar nu am tot evitat să îmi petrec foarte mult timp în faţa computerului), încerc să recuperez în zilele care urmează şi să ajung la zi cu scrisul. Prefer să îmi petrec timpul eu cu cărţile şi cât mai departe de tehnologie, deşi nu este întotdeauna posibil asta, pentru că mai este de lucrat şi de acasă, însă ador perioada aceasta dintr-un singur punct de vedere: pentru că am mai mult timp să citesc. Şi de fapt nu doar să citesc, ci şi să îmi redescopăr biblioteca, să îmi amintesc de cărţile care erau acolo doar ca să umple rafturi şi să am suficient timp să le şi citesc. Aşa că sunt super fericită de timpul câştigat şi am profitat la maxim. Iar prin asta nu vreau să spun că am citit numai cărţi mari sau groase, ci cam tot ce mi-a picat în mână (pe lângă cărţile care fac parte din provocările lunare). Dar acum să revin la cartea de faţă, pe care am tot evitat să o citesc de atâta timp, încât nici eu nu mai ştiu motivul. Chiar mi s-a părut o lectură frumoasă, am citit-o super repede şi acum mi-aş fi dorit să nu fi amânat atâta timp să o citesc, pentru că nu este o carte deloc plictisitoare.
„Fiica negustorului de mătase” o are în centrul acţiunii pe Nicole, o tânără pe jumătate franţuzoaică şi pe jumătate vietnameză. Acţiunea se petrece în anul 1952, în Indochina, şi începe atunci când tatăl ei îşi împarte afacerile celor două fiice: Nicole şi Sylvie. Sylvie este sora mai mare, mai frumoasă, pe care tatăl o iubeşte mai mult şi care primeşte cea mai importantă parte a afacerii cu mătase a tatălui lor, în timp ce Nicole, care este considerată imatură încă, primeşte un magazin de mătase din Hanoi. Pe măsură ce acţiunea avansează, Nicole descoperă toată cruzimea francezilor care conduc ţara şi îşi dă seama că şi familia ei ia parte la aceasta. Însă îşi găseşte liniştea în braţele lui Mark, un american superb, de care se îndrăgosteşte, şi apoi alături de Tran, un vietnamez care caută dreptate pentru poporul lui. Dar până la urmă ea trebuie să se maturizeze şi să descopere alături de cine vrea să fie, de care parte a baricadei trebuie să se afle. Cartea aceasta am terminat-o foarte repede, pentru că m-a prins în acţiunea ei alertă. Mi-a plăcut decorul, stilul de viaţă şi ideea de a urma un ideal. De asemenea, mi-au plăcut personajele. Pe parcursul cărţii s-a putut vedea clar un fel de maturizare a lui Nicole, de la fetiţa naivă şi copilăroasă de la început, spre femeia care alege ceea ce este mai bine pentru ea şi ai ei. Povestea de dragoste dintre ea şi Mark m-a cam ţinut în suspans, pentru că nu ştiam dacă vor ajunge să fie sau nu împreună, mai ales datorită obstacolelor pe care le-a întâmpinat dragostea lor. Tensiunile dintre francezi şi vietnamezi au dus la conflicte sângeroase, pe care Nicole le-a trăit de aproape, până să poată decide de care parte a baricadei este. S-a folosit de dubla ei origine, pentru a scăpa din situaţii dificile şi mereu a reuşit să îşi găsească forţa de a continua. Povestea aceasta nu este doar o poveste de dragoste sau de război, ci este povestea unei supravieţuiri într-o lume în care moştenirea şi iubirea pot fi două cărări diferite, care cu greu se vor intersecta.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească o poveste despre alegera dintre dragoste şi familie, celor care vor să vadă o poveste a unei maturizări, care presupune multe sacrificii şi celor care cred că dragostea poate învinge, în ciuda tuturor obstacolelor de orice fel.