Când am citit la începutul lunii lista cu provocări pentru martie, am scos din bibliotecă cărţi care se potriveau cu provocările şi când am văzut că nu am tot ce îmi trebuie am dat repede comandă de două cărţi care îmi lipseau. Cum una din provocări era să citesc o carte care să mă facă să râd, am zis să aleg o carte din colecţia Funny a editurii Arthur, care are tot felul de cărţi pentru copii, unele dintre ele chiar drăguţe, aşa s-a întâmplat să dau peste Nic Năstruşnic. Cum nu am găsit primele volume ale seriei (mda, şi cartea asta face parte dintr-o serie, însă nu e neapărată nevoie să fie citite în ordine, pentru că eu am citit fix volumul acesta şi am înţeles perfect ce se petrece pe acolo), am luat această carte şi am sperat să fie cartea amuzantă pe care o căutam. Însă, deşi motto-ul colecţiei verzi de la editura Arthur spune: „La ARTHUR cărţile amuzante sunt întotdeauna verzi”, simt că de data aceasta lucrurile nu au stat aşa. Şi cel mai trist este că am citit cartea asta şi nu doar că nu mi-a plăcut, dar nu am găsit nimic amuzant pe acolo. Aventurile şi personajele din această carte nu au nimic în comun cu amuzamentul, deşi se vrea un comic de nume, toţi copiii având câte o poreclă care rimează cu numele lor, însă nu întotdeauna am gustat acest tip de comic, mai ales când nu e reuşit.
Nic Năstruşnic este un băieţel năzdrăvan, care adoră să îşi petreacă timpul în sufrageria casei sale, în fotoliul negru şi confortabil. Dar de această dată, fotoliul din sufragerie este ocupat de fratele său, Petre Perfect, care stă tot timpul acolo. În fiecare sâmbătă Nic se trezeşte din ce în ce mai devreme pentru a prinde locul din fotoliu, însă mereu este al doilea, aşa că nu îşi poate urmări emisiunea lui preferată la televizor. După ce încearcă prin orice metodă să îşi recâştige locul, Nic nu reuşeşte decât să îşi supere părinţii cu farsele lui. Dar într-o zi, Nic este invitat la Centrul TV, unde are în sfârşit şansa să se întreacă cu participanţii lui preferaţi. Printre aventurile lui Nic se numără participarea la un târg al şcolii, unde încearcă să trişeze ca să câştige şi atunci când părinţii pleacă în concediu şi îl lasă acasă la verişorul lui, Dragoş Ţanţoş, Nic crede că stă într-o casă bântuită şi plănuieşte să se răzbune pe verişorul lui. Ei bine, după ce am terminat cartea asta mi-am dat seama că nu mi s-a părut nimic funny, ba nici măcar un zâmbet nu mi-a furat. Deci este cea mai neamuzantă carte pe care am citit-o vreodată. În al doilea rând, nu înţeleg de ce s-a numit cartea asta „Nic Năstruşnic şi casa bântuită” pentru că majoritatea acţiunii sau mai bine spus chestia care iese în evidenţă în cartea asta se petrece în sufragerie, în jurul fotoliului buclucaş, pentru care se luptă cei doi fraţi. Ideea cu casa bântuită ocupă doar un capitol mic, chestie pe care, dacă nu ar fi fost numită în titlu, aş fi ignorat-o sau aş fi luat-o ca pe o pauză bine-meritată de la lupta pentru fotoliu şi emisiunea urmărită. Numele personajelor se vor comice, dar nu prea mi s-a părut că le-a ieşit comicul în această situaţie, iar cartea nu mi se pare că învaţă ceva bun pe copii sau aduce vreun aport cuiva. Pur şi simplu am citit cartea asta şi am simţit că mi-am pierdut timpul, timp pe care îl puteam folosi altfel, mai bine.
Nu recomand cartea aceasta copiilor, deoarece nu este deloc comică, nici celor care caută întâmplări amuzante, pentru că nu este cazul, ci doar celor care nu mai au nimic de citit în lumea asta, au terminat toate cărţile din bibliotecă şi librării şi au rămas cu cartea aceasta, lor le-o recomand.