„Ultima vrăjitoare din Transilvania, vol.3: Alexandra” de Cristina Nemerovschi

Cristina Nemerovschi - Ultima vrăjitoare din Transilvania vol.3 - AlexandraSper că nu am plictisit pe nimeni cu cărţile astea cu vrăjitoare şi alte fiinţe, dar seria asta m-a prins rău! Volumul 3 l-am luat împreună cu cel de-al doilea de la târgul de carte Gaudeamus, împreună cu cel de-al doilea şi se pare că a meritat. Dacă pe primele două volume le-am citit foarte repede, am păstrat ultimul volum cât mai mult timp necitit, citind câte puţin din el ca să nu se termine atât de repede. Seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania” a fost una foarte dragă mie, care credeam că dacă mai citesc în încă vreo carte despre vrăjitoare şi alte fiinţe nemuritoare o să fug în lume. Îmi plac genul acesta de cărţi, dar la un moment dat ajunsesem sătulă de ele, parcă şi când citesc prea multe cărţi de acelaşi gen, la un moment dat, mă plictisesc şi vreau să citesc şi altceva. Ei bine, cartea asta a fost o excepţie, care m-a surprins şi m-a prins în paginile ei până la final, deci a fost o alegere inspirată.

În cea de-a treia carte, o găsim pe Alexandra care trebuie să ia o decizie care îi poate schimba viaţa. După o serie de întâmplări neobişnuite, ea realizează că ceva nu este în regulă şi pleacă în căutarea Anekei pentru a primi explicaţii. Iar ceea ce află o face să vadă lumea cu alţi ochi, să încerce să îşi imagineze cum ar fi să trăiască aşa. Iar acum trebuie să îşi hotărască destinul, felul în care vrea să îşi trăiască viaţa. Şi cel mai interesant lucru este că, deşi neaşteptat, ia această decizie ascultându-şi inima. Cartea asta m-a ţinut într-un suspans teribil, pentru că până în ultimul moment habar nu aveam ce o să hotărască Alexandra să facă cu viaţa ei, iar acesta a fost un aspect care mi-a plăcut la ea. Fiind scrisă la fel de bine ca şi celelalte două volume anterioare, „Alexandra” este o carte care se citeşte uşor şi este atât de interesantă încât o poţi termina într-o zi, dar am vrut să mă bucur cât mai mult de ea, aşa că am amânat cât mai mult finalul, care a fost neaşteptat şi frumos. Povestea de dragoste dintre Alexandra şi Mathias continuă la fel de frumoasă şi intensă şi completează povestea într-un fel în care face cartea asta să aibă tot ce îi trebuie pentru a fi un succes.

Recomand cartea asta celor care deja au citit primele volume şi s-au îndrăgostit de personaje, celor care vor să citească o carte care are tot ce îi trebuie pentru a fi un succes şi celor care mai au răbdare să citească şi acest ultim volum (şi credeţi-mă, răbdarea vă va fi răsplătită din plin!)

Acest articol a fost publicat în Cărţi de autori români, Cărţi pentru adolescenţi, Must-read și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns