„Ultima vrăjitoare din Transilvania, vol.2: Mathias” de Cristina Nemerovschi

Cristina Nemerovschi - Ultima vrăjitoare din Transilvania - vol.2 MathiasDacă pe primul volum din această serie l-am terminat în numai o zi, cel de-al doilea mi-a luat ceva mai mult, adică două zile. Şi asta nu pentru că nu ar fi fost la fel de bun ca primul sau la fel de interesant, dar abia am reuşit să fug printre nămeţi şi să ajung acasă la cana de ceai fierbinte şi cartea aceasta care mă aşteptau pe măsuţă. Dar ce pot să zic este că această serie mi se pare perfectă pentru vremea friguroasă de afară, atunci când trebuie să ne refugiem prin case, la căldură, de iarna aprigă. Deşi nu citisem încă primul volum al seriei, când le-am găsit şi pe celelalte două la târgul de carte Gaudeamus din toamna asta, am zis că trebuie să am toată seria, am avut un presentiment că o să îmi placă. Volumul acesta este la fel de bun şi interesant ca şi primul, la fel de uşor de citit şi m-a prins la fel de repede, încât nici eu nu ştiu cum am reuşit să dorm noaptea trecută fără să îl termin de citit. Cu alte cuvinte este o continuare perfectă la un roman perfect (dacă eşti fanul genului acesta de cărţi, dacă nu, ei bine, nu citi mai departe, încearcă să citeşti articolul despre primul volum şi dacă nu îţi place, alege alt gen de carte).

Misteriosul Mathias, fratele Anekei şi Lorenei, se întoarce în acest volum ca personaj principal, el fiind şi cel care dă titlul volumului. De data aceasta el vine în Bucureşti după Alexandra, pentru a se convinge că merită o a doua şansă în dragoste, dar totul este atât de complicat, încât ajunge să o târască pe aceasta după el înapoi în V., satul din Transilvania unde Alexandra şi-a petrecut câteva săptămâni de vacanţă şi unde era să moară de mâna sătenilor furioşi. În volumul 2, Aneke apare şi ea, ca o tânără superbă, dar misterioasă, care face nişte alegeri nu tocmai fericite. Alexandra caută nişte răspunsuri la întrebările ei despre cele trei personaje (Aneke, Mathias şi Lorena), pe care le află participând la planurile malefice ale Anekei. Cartea asta este despre iubire, despre lumi diferite care se înrepătrund şi plină de personaje misterioase, care au secrete vechi de ani de zile. Mi-a plăcut că nici volumul acesta nu a fost mai prejos decât primul, cum se întâmplă cu majoritatea cărţilor care au continuări şi care îşi pierd din farmec pe măsură ce trec de la un volum la altul. Totul este la fel de intens, acţiunea e în continuare plină de mister şi suspans, aşa cum ne-a obişnuit autoarea de la primul volum. Un alt avantaj al acestei cărţi este felul în care este scrisă, care o face uşor de citit şi, datorită poveştii, aproape că nu am putut să o las din mână. Deşi am aflat din cartea asta răspunsul la o mulţime de întrebări rămase după lectura primului volum, am rămas totuşi într-un fel curioasă să aflu ce o să se mai întâmple în continuare. Per total, pot spune ca mi-a plăcut şi această carte, că a fost la fel de bună, interesantă şi captivantă ca şi prima şi că de abia aştept să citesc şi ultimul volum.

Recomand cartea aceasta fanilor cărţilor cu vrăjitoare, vârcolaci şi alte chestii supranaturale, celor care vor să înţeleagă mai bine personajele şi să afle o mulţime de răspunsuri, dar fără ca povestea să îşi piardă din farmec şi celor cărora le place să citească o poveste de dragoste mai altfel, în care lumea aşa cum o ştim noi se poate întrepătrunde cu lumea de mult uitată a vrăjitoarelor.

Acest articol a fost publicat în Cărţi de autori români, Cărţi pentru adolescenţi, Must-read și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns