„Pecetea morţii” de Veronica Roth

Veronica Roth - Pecetea morţiiMi-a plăcut mult seria „Divergent”, scrisă tot de Veronica Roth, aşa că nu m-am putut abţine să nu citesc şi cartea asta. Autoarea are un stil aparte care te face să vrei să citeşti mai mult (vă puteţi da seama de asta din moment ce am avut răbdarea şi curiozitatea să citesc toate cele 4 volume din seria „Divergent”).

Acţiunea cărţii se desfăşoară într-o galaxie acţionată de flux, iar fiecare are un har diferit. Cartea este împărţită în trei părţi, fiecare cu o mulţime de subcapitole care sunt scrie, pe rând, din perspectiva celor două personaje principale (încă nu sunt 100% convinsă că pot numi doar două dintre personaje principale, având în vedere că toate personajele au un rol important), Akos şi Cyra, fiecare provenind din altă civilizaţie, dar aduşi împreună de circumstanţe. Povestea de dragoste dintre cei doi este slab conturată, mai proeminente fiind evenimentele care au loc în rest. Iar când zic dragoste, mă refer nu numai la dragostea dintre cele două personaje, ci şi dragostea faţă de familie şi de fraţi. Lupta pentru putere pare a fi în centrul acţiunii, iar personajele sunt prizonierele destinelor lor. Finalul mă face să cred că şi această carte va avea o continuare, pe care o aştept cu nerăbdare pentru că am savurat cartea asta.

O recomand celor cărora le-a plăcut seria „Divergent”, celor care caută în cărţi o acţiune intensă, care nu te lasă să te plictiseşti şi care te ţine cu sufletul la gură până în ultimul moment. Deci dacă aveţi un pic de spaţiu în plus în geantă (e destul de groasă cartea asta, adică are 490 de pagini), este o carte tocmai bună de luat peste tot. Surprinzătoare şi captivantă, „Pecetea morţii” merită citită!

Acest articol a fost publicat în Must-read și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns