„Dewey” de Vicki Myron în colaborare cu Bret Witter

Vicki Myron - DeweyAvând în vedere subiectul cărţii despre care am de gând să scriu astăzi, trebuie să vă zic un secret: eu ador animalele, fie ele câini, pisici, hamsteri, porcuşori de guineea, în fine aţi înţeles voi ideea. Şi iată că a venit rândul cărţii ăsteia să fie citită (sincer nu m-aş fi apropiat eu prea curând de ea, dar era o provocare pe anul acesta să citesc o carte cu o pisică pe copertă) şi chiar îmi pare rău că mi-am pierdut timpul cu ea. Am citit 264 de pagini de bullshit, în loc să fac ceva util în timpul ăsta!

Cum, Doamne iartă-mă, există cineva în lumea asta suficient de nebun încât să publice cartea asta? În toate cele 264 de pagini (am menţionat deja că are aproape 300 de pagini?), nu se povesteşte altceva decât viaţa unui motan, care este găsit în cutia de recuperare a cărţilor, într-o bibliotecă din Iowa. Şi nu există detaliu din viaţa motanului pe care să nu ni se descrie în cartea asta! O grămadă de pagini scrise despre cum i-au ales numele (am uitat să menţionez că îl chema „Dewey Citeştemaimulte Cărţi”) şi apoi continuă alte multe pagini cu pasiunile motanului de a roade elastice şi alte bazaconii! Cartea asta îmi aduce aminte de o profă, care culmea este şi una din autoarele unui manual de engleză după care se studiază în şcoli, care în fiecare oră de engleză vorbea (în română) despre pisica ei. Fiecare lecţie era, de fapt, un episod în care elevii aflau ce a mai făcut pisica profei de când s-au întâlnit ultima oară. Şi pentru note, copiii, însoţiţi de părinţi, trebuiau să adopte un pui de la respectiva pisica (pui care evident zbura în stradă după primul colţ), iar copiii obţineau astfel un 10 la engleză. Acum revenind la cartea asta, am citit-o cu toată răbdarea pe care o am, dar m-a scos din minţi! Şi când am ajuns la sfârşitul cărţii am zis că trebuie să ai nervii tari ca să citeşti cartea asta. Cred că am înţeles din primele 100 de pagini cât de minunat era pisoiul ăla, acum nu trebuia să exagereze vorbind numai despre asta!

Nu recomand nimănui cartea asta! Sau… ba da: celor care vor să testeze cât de bine stau cu nervii şi răbdarea! Vă mai zic doar atât: cartea asta e nebunie curată!

Acest articol a fost publicat în WTF? și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns