„Amalia” de Liza Karan

Liza Karan - AmaliaAm cunoscut-o pe Liza Karan la un eveniment, am vorbit, am râs şi am povestit o grămadă, dar ceea ce nu ştiam despre ea era că scrisese un roman. Astfel că în toamnă am văzut din întâmplare un articol din care reieşea că scrisese „Amalia” şi nu mi-a venit să cred că nu ştiam asta. Am luat romanul (pe care mi l-am comandat online, dar Liza mi l-a trimis cu dedicaţie) şi muream de curiozitate să îl citesc. Ei bine, nu am aşteptat degeaba, pentru că acum că l-am citit pot spune că este cel mai bun roman citit de mine anul acesta. După ce am citit o grămadă de romane şi am ajuns la concluzia că poate am devenit eu mai pretenţioasă ca cititoare, a venit romanul ăsta şi m-a captivat! De mult nu am mai reuşit să citesc un roman de 200 de pagini în două zile, dar pur şi simplu nu l-am putut lăsa din mână. Mi-a plăcut povestea, eroina, felul în care e scris, ce să mai: totul! Este genul acela de poveste de dragoste pe care de mult nu am mai găsit-o prin cărţi şi îmi era dor să o citesc!

După cum sugerează şi titlul cărţii, Amalia este personajul principal al cărţii, o fată a cărei evoluţie o urmărim de când avea aproape 18 ani şi până termină facultatea şi se căsătoreşte. Cum ştim cu toţii, la 18 ani trăim cele mai intense poveşti de dragoste, acelea care credem că vor dura toată viaţa, dar Amalia nu numai că se îndrăgosteşte, dar chiar o face pentru toată viaţa. Cartea ne prezintă genul acela de poveste de dragoste care te mistuie şi care nu dispare, nici cu trecerea timpului. Povestea de dragoste dintre Amalia şi Zain, un arab mai în vârstă decât ea, este una dintre acele poveşti care atunci când începi să le citeşti ai impresia că ştii că se va sfârşi rău, de obicei pentru ea, dar cumva dragostea asta între cei doi este atât de mare încât transcede timpul şi limitele sociale şi rămâne mai puternică ca niciodată. Deşi el este mai mare decât ea (şi când zic asta gândiţi-vă că ea are 18 şi el 35 când se cunosc) şi deşi el este arab, aparţinând unei culturi care nu este tocmai asemănătoare cu a ei, cei doi trec peste toate pentru a fi împreună. Un alt element pe care l-am găsit în cartea asta şi mi se pare interesant şi rar în literatură a fost prezenţa viselor premonitorii şi semnelor pe care le avea Amalia în legătură cu iubitul ei şi cu relaţia lor. Atunci când avea nevoie de răspunsuri pe care nu le primea de nicăieri, acestea îi veneau în somn, sub formă de vise. Şi pasajele cu visele ei m-au captivat deoarece astfel aveam indicii despre ce se întâmpla cu el şi îmbinarea aceasta între spiritual şi povestea în sine este extraordinară. În concluzie, nu pot să spun decât că am savurat romanul acesta (de mult nu am mai citit ceva asemănător) şi povestea m-a prins şi acum că l-am terminat de citit, parcă îmi pare rău că s-a sfârşit.

Recomand cartea asta celor care vor să citească mai mult decât o simplă poveste de dragoste, pentru că aceasta este o carte pe care atunci când o începi crezi că ştii cum se va termina (mai ales dacă citeşti de obicei cărţi de dragoste), dar te surprinde neîncetat, celor care cred în vise, ghicitoare şi puterea pe care o au acestea şi celor care vor să îşi aducă aminte cum este să citeşti o poveste de dragoste adevărată şi totuşi diferită de tot ce au mai citit.

Acest articol a fost publicat în Cărţi de autori români, Cărţi pentru adolescenţi, Must-read și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns