„Oraşul Oaselor” de Cassandra Clare – Seria „Instrumente mortale” vol.1

Cassandra Clare - Oraşul OaselorAm seria „Instrumente mortale” în bibliotecă de trei ani şi abia acum mi-am făcut curaj să mă apuc să o citesc. De ce? Foarte simplu: are patru volume mari şi groase, care nu încap prin nicio geantă şi pe care dacă le pun în rucsac îmi rup spatele cărându-le. Mi-a fost recomandată seria asta de cineva care citeşte cam acelaşi gen de cărţi cum îmi plac mie şi m-a şi ajutat să le iau, aşa că nu am văzut niciun dezavantaj în a le avea. Doar că atunci când le-am văzut pe toate împreună, cât de mari şi groase sunt, parcă mi-a mai pierit din cheful să le citesc şi aşa au stat ele în biblioteca mea până acum, uitate pe un raft. Dar de îndată ce m-am apucat de primul volum, am fost „prinsă” de acţiune şi am iubit fiecare personaj, astfel încât am citit acest prim volum în doar 2 zile (are peste 400 de pagini).

În „Oraşul Oaselor” aflăm de existenţa unei fete, Clary, care nu pare cu nimic neobişnuită, dar care, treptat, află despre adevărata ei provenienţă şi ce este ea de fapt. Crezând la început că este o fată normală, Clary află că trăieşte într-o lume unde nimic nu este ceea ce pare şi că, în afară de oameni, în jurul ei există şi vampiri, vârcolaci, demoni, vânători de umbre şi o grămadă de alte fiinţe supranaturale. Şi pentru că poate vedea toate aceste fiinţe, se spune că are darul Vederii (pe care la început nici ea nu ştie că îl are, dar îl descoperă treptat). Acţiunea cărţii este foarte dinamică, nu există pagină să nu se întâmple ceva, şi mi-a plăcut mult felul în care Clary a fost „atrasă” în lumea fiinţelor supranaturale după ce mama ei a fost răpită. Ce m-a enervat în cartea asta (şi am mai întâlnit chestia asta şi în altă carte) este folosirea termenului „sveterele”, care ştiu că edistă în DEX, dar dacă tot avem un cuvânt în limba română pentru pulover, de ce să ne complicăm cu englezisme? Nu e mare lucru, dar mă deranjează să găsesc termeni ciudaţi în traducerile cărţilor pe care le citesc. Oricum, cartea mi-a plăcut mult (atât de mult încât mă încumet să citesc şi cel de-al doilea volum al seriei), mi-au plăcut personajele, mi-a plăcut dinamica generală a cărţii şi mi-a plăcut povestea. Nu au lipsit nici surprizele şi răsturnările de situaţie, care m-au făcut să nu pot să o las din mână.

Recomand cartea asta tuturor fanilor fantasy, celor care vor să citească o carte dinamică şi plină de neprevăzut şi celor care nu se sperie de dimensiunile mari, pentru că, până la urmă, nu contează cât de mare sau groasă sau grea e o carte, ci dacă este o carte bună sau nu, iar „Oraşul Oaselor” este, din punctul meu de vedere o carte bună (parcă de mult nu am mai citit o carte aşa frumoasă)!

În categoria Cărţi pentru adolescenţi | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„În ape adânci” de Paula Hawkins

Paula Hawkins - În ape adânciDeşi am prin bibliotecă şi celălalt roman scris de Paula Hawkins, „Fata din tren”, titlul acestuia m-a atras astfel încât am decis să îl citesc pe acesta primul. M-am gândit puţin înainte să mă apuc de ea, deoarece nu ştiam la ce să mă aştept (nu am vrut să citesc nimic despre cartea asta înainte ca să nu mă las influenţată). Şi acum că am terminat-o pot să zic că mi-a plăcut deşi nu e chiar genul de carte pe care l-aş citi în mod normal, deoarece este o poveste plină de mister, cu şi despre crimele de pe lângă un râu. Dar felul în care este scrisă m-a făcut să fiu curioasă ce se întâmplă mai departe şi aşa am ajuns să citesc cartea asta foarte repede.

„În ape adânci” este povestea unei crime. Nell Abbott a fost găsită moartă într-un râu. Dar în acelaşi râu şi-au găsit sfârşitul multe alte femei înainte, astfel încât sora lui Nell, Jules, şi fiica acesteia, Lena, sunt sigure că Nell a fost asasinată. Ceea ce este interesant în cartea asta este că în fiecare capitol ne vorbeşte câte un personaj şi astfel aflăm câte un detaliu despre viaţa într-un mic orăşel, în care toţi locuitorii au câte un secret sau ceva de ascuns. Şi partea bună este că toate capitolele sunt micuţe aşa încât pot fi citite uşor. Şi în fiecare capitol aflăm câte o părticică din vieţile locuitorilor acestui orăşel şi mereu am rămas în suspans gândindu-mă: „Care o fi faza cu personajul ăsta că sigur ascunde el ceva sau ştie mai multe decât spune?” Şi deşi nu pot să spun că mă dau în vânt după cărţile de genul acesta, a fost totuşi fascinant să încerc să mă prind care a fost criminalul (şi dacă nu cumva chiar s-a sinucis fata). Felul în care trecutul se repetă şi tot moare câte o fată (nu a murit niciun bărbat în râul respectiv) pare un fel de avertisment că acolo se petreceau lucruri nebănuite şi măreşte suspansul cărţii. Deci pot să zic că mi-a plăcut cartea asta (atât cât pot aprecia o carte de genul acesteia), iar acţiunea este frumos construită în jurul râului astfel încât să te „prindă” şi la sfârşit să nu îţi vină să crezi cine este vinovat.

Recomand cartea asta fanilor cărţilor poliţiste, celor cărora le place să îşi bată capul încercând să afle cine este vinovatul şi de ce s-au întâmplat toate acele lucruri cumplite în acel orăşel şi mai ales în jurul acelui râu, dar şi celor care vor să citească un roman plin de provocări şi mister.

În categoria Cărţile mele | Etichete , , , | Lasă un comentariu

„Sînii verzi” de Florin Iaru

Florin Iaru - Sânii verziÎn ultima vreme am nimerit să citesc numai cărţi care sunt aşa de atrăgătoare încât adorm după doar câteva pagini. Acesta este cazul şi cu această carte. Bine, ca să fiu sinceră, au fost unele povestioare care m-au făcut să râd, dar şi alea puţine. Am luat această carte pentru că m-a atras titlul, adică dintr-un raft plin de titluri obişnuite, mi-a sărit în ochi titlul ăsta, m-am uitat puţin la ea (descrierea de pe spate nu a fost cine ştie ce atrăgătoare) şi apoi am zis să îi mai dau o şansă citind prima pagină. Ei bine, cu asta m-a prins! Aşa că muream de nerăbdare să ajung acasă să o citesc.

Cartea este o colecţie de povestioare, atât de scurte încât le poţi citi cu uşurinţă în metrou şi în autobuz chiar şi dacă ai o singură staţie de mers (ceea ce mi-a plăcut, pentru că nu rămâneam în suspans ca atunci când începe publicitatea la mijlocul unui film) şi nici nu e atât de groasă, aşa că am putut-o strecura uşor printre celelalte obiecte din geantă. Deci cartea are 53 de povestioare, toate cu final neaşteptat, dar din care pot sincer să zic că doar la vreo două am râs (era mai mult tragică decât comică situaţia, dar la una chiar am râs ceva vreme fără să îmi vină să cred că am citit aşa ceva) şi la sfârşit mai sunt vreo trei poveşti (mai lungi) care reprezintă amintiri ale autorului. Trebuie că recunosc că cel mai tare am râs la povestea „Băiatu’ lu’ mama” de nu m-am mai putut opri şi, dacă despre celelalte 52 de povestioare îmi aduc aminte vag (spre deloc) asta nu o să o uit prea curând. Cât despre povestea care dă titlul cărţii nu pot să zic decât problemele fetei (avea sânii prea mici şi nu se uitau băieţii la ea din cauza asta) sunt specifice vârstei, dar finalul a fost drăguţ. Şi pentru că vreau să încetez să mai vorbesc despre cartea asta (abia m-am abţinut să nu povestesc aici cu multe detalii ce s-a întâmplat în cele două povestioare care mi-au plăcut), vreau doar să mai zic că e drăguţă, dar nu m-a dat pe spate.

Recomand cartea asta (sau cel puţin unele dintre poveştile din ea) celor care vor să aibă parte de o porţie zdravănă de râs, celor care vor să citească ceva în mijloacele de transport în comun şi nu au mult timp şi celor care vor ceva să îi adoarmă noaptea (pentru aceştia din urmă, vă dau un sfat: Nu citiţi „Băiatu’ lu’ mama” înainte de culcare, că s-ar putea să nu mai puteţi să vă opriţi din râs şi chestia asta alungă somnul, plus că o să aveţi ceva coşmaruri cu soacrele după asta!).

În categoria Cărţi de autori români | Lasă un comentariu

„Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între ele” de Jennifer E.Smith

Jennifer E. Smith - Salut, rămas-bun şi tot ce se întâmplă între eleAm aşteptat cu nerăbdare să citesc cartea asta, dar când i-a venit rândul am simţit aceeaşi nerăbdare să o termin mai repede că poate găsesc alte cărţi frumoase care să merite citite. Auzisem câte ceva despre ea şi, deoarece îmi plac cărţile apărute la editura Epica, am presupus că o să fie o carte bună. Titlul promitea o poveste frumoasă şi cele câteva rânduri pe care le-am citit despre carte şi autoarea ei m-au făcut să vreau să o citesc, dar a fost cam genul acela de carte care m-a ţinut în loc, deoarece mi-a luat o veşnicie să o citesc. Poate sunt eu puţin pretenţioasă, dar cărţile de genul acesteia sunt cel mai bun somnifer şi cea mai bună metodă de a adormi fără să recurgi la numărat oi (citeam o pagină şi dormeam ca un prunc).

Toată cartea asta de 268 de pagini este despre o singură noapte petrecută de doi tineri, Clare şi Aidan, care sunt împreună şi încearcă să îşi dea seama cum ar trebui să procedeze după ce pleacă fiecare la o altă facultate în oraşe diferite. Şi au douăsprezece ore ca să îşi dea seama dacă să se despartă sau să menţină o relaţie la distanţă. Mie îmi plac cărţile dinamice, cu acţiune care să se petreacă în mod alert, nu îmi place să citesc 200 de pagini despre doar o noapte! Ideea de luat decizii dificile este drăguţă, ba chiar, după câteva pagini m-am oprit puţin din citit şi m-am gândit: „Oare eu ce aş face într-o situaţie de genul acesta?” Dar toată această situaţie este descrisă atât de amănunţit, fiecare gând, sentiment şi situaţie încât parcă e prea mult. Ştiind că este vorba despre descrierea ultimei nopţi petrecute împreună, speram să se termine cartea într-un fel pozitiv (aşa sunt eu, o fire optimistă), dar pe cuvânt că nu mă aşteptam la un astfel de sfârşit. Sfârşitul cărţii a fost neaşteptat de… interesant aş zice eu. Şi chiar nu mă aşteptam să se termine aşa cartea asta. Ca să dau un mic indiciu referitor la final, indiferent de ce se aşteaptă cititorul să afle la finalul cărţii, lucrul la care s-a gândit nu se va întâmpla. Şi asta face un pic lucrurile mai interesante, deci acesta ar putea fi un punct forte al cărţii, că în rest nu am găsit nimic spectaculos.

Recomand cartea aceasta celor care au probleme cu somnul, celor cărora le plac cărţile cu final neaşteptat şi celor care au suferit vreodată o despărţire datorată distanţei.

În categoria WTF? | Etichete , , | Lasă un comentariu

O să „uit” nişte cărţi undeva

Intenţionez să „uit” nişte cărţi undeva. Nu, nu le voi uita în bibliotecă, lăsându-le să se prăfuiască, ci am de gând să îi ajut şi pe alţii să se bucure de câteva dintre cărţile mele, pentru că eu cred că acele cărţi care ne-au plăcut trebuie să circule. Am tot strâns în biblioteca mea o mulţime de cărţi, dar cred că e timpul ca pe unele dintre ele să le las şi altor cititori să se bucure de ele. Şi zilele trecute am găsit ocazia perfectă. Am descoperit pe Facebook un eveniment: „Bookletta te provoacă: Uită O Carte Undeva 2017” şi am zis că este prilejul perfect să împărtăşesc cu ceilalţi cititori cărţile mele!

Acţiunea „Uită O Carte Undeva” este un eveniment social important (chestia asta se întâmplă în toată lumea) şi este o metodă interesantă de promovare a lecturii şi a cărţilor. Iar acum să explic mai în detaliu care e faza: ia o carte, pe care să scrii o dedicaţie găsitorului şi „uit-o” undeva (fie că este vorba de o bancă într-un parc, un loc în autobuz sau în localul tău preferat, pe unde îţi place să îţi faci veacul cu prietenii). Poţi posta şi pe Facebook cu hashtag-ul #uitaocarteundeva şi aştept comentarii la acest articol cu locurile unde aţi „uitat” cărţi. Poate aşa reuşim să facem să ajungă la cât mai mulţi oameni cât mai multe cărţi faine!

Eu deja am scris câteva mesaje pe cărţile mele şi urmează să le „uit” prin diverse oraşe pe care urmează să le vizitez (Piteşti, Timişoara, etc.) şi prin Bucureşti. Aşa că undeva la 50 de cărţi vor fi „uitate” de mine în speranţa că găsitorii se vor bucura de ele, deoarece cărţile „uitate” în bibliotecă nu sunt la fel de apreciate ca cele „uitate” prin oraş, acolo unde oricine poate beneficia de ele. Sper să fac o bucurie oamenilor şi să aduc cărţile în casele cât mai multor oameni!

Deci dacă citeşti articolul ăsta şi ai vreo carte care ţi-a plăcut, dar s-a prăfuit de când tot stă prin biblioteca ta şi doreşti să faci o faptă bună, „uit-o” undeva şi poate (cine ştie) vei fura un zâmbet sau vei înfrumuseţa ziua cuiva! Spor la „uitat”!

În categoria Cărţile mele | 2 comentarii