„Calendar Girl” de Audrey Carlan – vol.1

Audrey Carlan - Calendar girlCel mai frumos cadou de ziua mea a venit sub formă de carte. Auzisem la un moment dat de seria „Calendar Girl” şi imediat mi-am luat-o pe Kindle, pentru că la noi în tară nu apăruse încă. Şi nici nu am avut cine ştie ce speranţe, până anul acesta, când mă plimbam prin Cărtureşti, de ziua mea, şi am văzut-o pe o masă (mi-a sărit în ochi dintre celelalte cărţi de parcă era cartea pe care am aşteptat-o toată viaţa, ca şi cum pe ea o căutam). A fost momentul care mi-a făcut ziua mai frumoasă, cu toate că citisem acest prim volum, în engleză, acum vreun an. Mi-a plăcut această carte pentru că nu e doar un roman erotic, este povestea unei fete care învaţă câte ceva de la fiecare bărbat cu care îşi petrece timpul, ceva despre ea, despre dragoste şi viaţă în general. Îmi place pentru că această carte nu este doar erotică, este în primul rând o carte scrisă foarte bine, iar acţiunea şi personajele sunt atât de frumos construite încât îi dau valoare. Nu este o poveste gen „Fifty Shades of Grey”, ci un roman mai bun, în care erotismul se combină frumos cu povestea, făcându-mă să o îndrăgesc până la ultima pagină.

Personajul principal în „Calendar Girl” este Mia Saunders, o fată foarte frumoasă, care lucrează ca escortă (nu prostituată de lux cum au tradus cei de la editura Univers), deoarece tatăl ei a avut nişte probleme cu cămătari şi ea şi familia ei sunt ameninţaţi cu moartea dacă nu plătesc datoriile făcute de acesta. Iar meseria de escortă era singura care o putea ajuta să strângă suma de un milion de dolari într-un an. Aşa că se angajează la agenţia de escorte deţinută de mătuşa ei Millie (sau Miss Milan, cum îi plăcea să i se zică în afaceri) şi în fiecare lună are un nou client, care o angajează din diferite motive (niciodată pentru favoruri sexuale, condiţia din contract era că dacă ea şi clientul îşi doreau relaţii sexuale, clientul era obligat să plătească mai mulţi bani). Singura problemă cu care trebuie să se lupte este să nu se îndrăgostească de niciunul din clienţii ei şi toţi sunt incredibil de frumoşi, parcă scoşi din reviste. Seria „Calendar Girl” conţine 12 poveşti, care au ca titlu câte o lună a anului, iar primele trei, cele cuprinse în volumul 1 sunt: „Ianuarie”, „Februarie” şi „Martie”. În fiecare dintre ele, Mia are un nou client: un surfer sexy, un pictor talentat şi proprietarul unui lanţ de restaurante. Mi-a plăcut romanul ăsta pentru că spune o poveste, are o acţiune care te prinde şi este şi suficient de fierbinte încât să poată fi numit roman erotic. În cartea asta nu am găsit sex la tot pasul, ci poveşti frumoase cu oameni frumoşi, care, pe deasupra, se futeau cum prindeau ocazia. Traducerea în română lasă de dorit, de la faptul că au zis că Mia e prostituată de lux, până la fraze incoerente de genul: „…m-am curăţat între coapse şi am luat se scoate altul pentru a şterge urma de pe faianţă.”, dar tot nu mi-a diminuat bucuria de a o găsi pe rafturi la noi în librării. Trebuie să spun că este, de departe, cel mai bun roman erotic citit de mine anul acesta şi aştept cu nerăbdare şi restul de volume din serie!

Recomand cartea asta fanilor romanelor erotice, celor care mai au şi altceva în cap decât scene de sex fierbinte şi caută poveşti în spatele acestor scene şi celor cărora le-a plăcut seria „Fifty Shades of Grey” şi cărora sunt sigură că o să le placă mai mult seria asta!

În categoria Must-read | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„Vocea lui Archer” de Mia Sheridan

Mia Sheridan - Vocea lui ArcherÎmi este destul de greu să vorbesc despre cartea asta, deoarece chiar de la început mi-a adus aminte de o altă carte citită de mine anul acesta, al cărui final mi-a displăcut şi nu prea mi-a plăcut să regăsesc aceeaşi idee şi în romanul acesta. Auzisem ceva lucruri bune despre „Vocea lui Archer” şi am aşteptat cu nerăbdare să o citesc de îndată ce am făcut rost de ea, dar au existat câteva aspecte care nu mi-au plăcut, iar la final am ajuns la concluzia că nu a fost exact ceea ce mă aşteptam să fie, adică o frumoasă poveste de dragoste cu un final frumos. Poate că povestea asta, într-un fel, este cu atât mai frumoasă cu cât nu mi s-a dezvăluit în toată frumuseţea ei de la primele pagini, iar apoi m-a surpins cu un final neaşteptat.

Archer este un băiat care la o vârstă fragedă şi-a pierdut familia şi vocea, de atunci izolându-se de restul lumii crezând că nu e demn să trăiască într-o societate, dar toate astea s-au schimbat atunci când în orăşelul Pelion, acolo unde locuia, s-a mutat frumoasa Bree Prescot, o tânără care vroia să fugă de trecut, încercând să o ia de la zero în altă parte. Şi, după cum am bănuit, cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt şi mi-ar plăcea să vă spun dacă au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi sau nu, dar finalul a fost atât de neaşteptat încât prefer să las chestia asta în suspans. Acum aş dori să spun ce nu mi-a plăcut la cartea asta. Citisem de curând o altă carte în care tot aşa o fată fugise de trecut şi când a găsit pe cineva care să îi aline suferinţa şi să o ajute să uite trecutul, tipa l-a părăsit şi s-a întors la ea acasa. Ei bine, cartea asta nu e aşa, dar primele 300 de pagini erau atât de asemănătoare încât am fost cam enervată de asemănarea dintre cele două cărţi. De asemenea, datorită faptului că autoarea îl descrie pe Archer atât de naşpa, adică neras, netuns şi cu un aspect neîngrijit, dar totuşi arăta la corp incredibil de sexy, eu una nu mi-am putut face o imagine la mine în minte care să corespundă personajului (adică mi-l imaginam urât). Iar faptul că nu putea să vorbească nu mă ajuta să îl văd altfel (nu că am ceva cu oamenii care nu pot vorbi, dar cumva chestia asta mă făcea să mi-l imaginez şi mai naşpa). Iar chestia care m-a dezamăgit cel mai tare a fost că, până la final, nu şi-a recuperat vocea (adică speram la ceva gen miracol, o idee de genul că dragostea vindecă orice rană, dar nimic de genul acesta nu s-a întâmplat… de, se pare că romanul ăsta e mai aproape de realitate decât imaginaţia mea romantică şi bogată). Acum să trec la părţile care mi-au plăcut… Mi-a plăcut povestea de dragoste dintre Archer şi Bree şi felul în care s-au descoperit cei doi şi în care au descoperit dragostea adevărată împreună, mi-a plăcut felul în care amândoi au găsit împreună forţa să treacă peste traumele din trecut şi să îşi creeze un prezent frumos împreună. Felul în care autoarea descrie cum pe chipul lui Archer se reflectă stările sufleteşti şi cuvintele pe care nu le poate rosti este fascinant, făcându-mă să îmi imaginez într-un mod unic mimica lui. Deşi a avut începutul acela care nu prevestea lucruri bune şi am crezut că asta o să fie singura carte de la editura Epica care nu îmi va plăcea, „Vocea lui Archer” are un final neaşteptat, care m-a făcut, în ultimele pagini să nu îmi pară rău că am citit-o.

Recomand cartea asta celor care vor să citească un roman fascinant despre suferinţă şi dragoste care vindecă orice şi celor care au răbdare să citească 413 pagini ca să se convingă că aceasta este o carte care merită citită!

În categoria Epic Love | Etichete , , | Lasă un comentariu

„Dacă te-aş găsi” de Gayle Forman

Gayle Forman - Dacă te-aş găsiCând am văzut o poză cu cartea „Dacă te-aş găsi” şi am aflat că este continuarea romanului „Dacă aş rămâne” am zis că asta este următoarea carte pe care trebuie să o citesc atunci când am chef să citesc o carte care să mă facă să plâng (zic asta pentru că am plâns mai ceva ca la Titanic la prima carte). Aşa că, atunci când a venit, mi-a luat ceva timp să îmi iau inima în dinţi şi să mă apuc de ea (adică, na, trebuie să ai o anumită stare ca să citeşti o carte care te aştepţi să te facă să plângi). Trebuie să zic de la început că am avut ceva aşteptări de la cartea asta, sperând să se ridice măcar la nivelul primei şi pot să zic că a fost ok, dar puţin sub aşteptările mele. O continuare era ceva la care mă aşteptam, o carte în care să aflu ce s-a întâmplat cu personajele, câteva detalii despre recuperarea Miei şi viaţa de după externare, dar sincer nu mă aşteptam la genul ăsta de continuare.

În cartea asta îi regăsim pe Adam şi pe Mia, la câţiva ani după revenirea Miei „printre cei vii”, dar aflăm că ei doi nu au rămas împreună, că au trăit despărţiţi. Fiecare şi-a văzut de cariera lui, dar Adam a rămas marcat de felul dureros în care Mia s-a despărţit de el. Însă, din întâmplare, pe când era în New York, Adam descoperă că Mia susţinea un concert, aşa că s-a dus să o vadă, chiar şi de la distanţă, şi să îi audă vocea. Dar după concert, cei doi se reîntâlnesc şi, într-o singură noapte, cei doi descoperă că încă mai simt ceva unul pentru celălalt. Aş zice că e un fel interesant de a continua povestea celor doi, dar cumva mi-aş fi dorit altceva. Este frumoasă şi povestea asta, care ne reaminteşte de dragostea imensă pe care şi-o poartă cei doi, felul neaşteptat în care se reîntâlnesc şi finalul care îl salvează pe Adam. Felul în care el se bucură de compania ei, chiar dacă ştie că nu are decât o noapte şi timpul îi este duşman, modul în care îşi aduce aminte fragmente de trecut, atunci când Mia se recupera, şi încercările lui de a se cenzura şi a nu-i pune întrebări stânjenitoare este atât de bine scris încât am stat cu sufletul la gură până am început să capăt răspunsuri la toate întrebările care îmi treceau prin minte. Din nou Gayle Forman se joacă cu timpul, alternând fragmente din trecut cu prezentul, pentru a putea ţese o poveste fascinantă despre iubire şi promisiuni. Şi deşi mă aşteptam să plâng la cartea asta, nu s-a întâmplat asta, poate pentru că poveştii îi lipseşte acea doză de emoţie cu care ne-am obişnuit din prima carte (nu că ţineam morţiş să plâng, dar poate că de asta nici nu mi-a plăcut la fel de mult ca prima, pentru că nu am mai simţit emoţiile acelea intense care mi-au fost transmise în „Dacă aş rămâne”).

Recomand cartea asta celor care au savurat „Dacă aş rămâne” şi vor să ştie ce s-a întâmplat mai departe cu Adam şi Mia, celor care vor să citească o poveste de iubire care dăinuie chiar şi în ciuda timpului şi distanţei şi celor care caută să citească o carte mică, frumoasă şi o poveste uşoară (parcă s-a terminat cam repede, nici nu am simţit cum a trecut timpul şi cartea s-a terminat).

În categoria Cărţile mele | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„Jurnal de librar” de Anca Zaharia

Anca Zaharia - Jurnal de librarAm luat cartea asta plină de speranţe: mă aşteptam să mă facă să râd, să descopăr chestii noi despre ce înseamnă să fii librar şi din curiozitate, să aflu ce ar putea să ne spună un librar despre viaţa din spatele rafturilor de cărţi. Şi nu pot să zic că mi-a plăcut. Motivele sunt foarte simple: de râs nu am prea râs, că era mai mult de plâns la unele faze, iar autoarea care se plânge de la început despre viaţa ei tristă (ca librar) şi de salariul mic, ceea ce e puţin deprimant… Acum nu o fi o slujbă de vis cum cred unii şi în orice domeniu ai lucra există câte un cretin (sau mai mulţi) care se crede mai deştept decât alţii, dar ştii de la început în ce te bagi când te angajezi undeva.

„Jurnal de librar” este alcătuită din 126 de capitole, care reprezintă de fapt 126 de situaţii cu care s-a confruntat autoarea de-a lungul carierei sale ca librar, unele care ar putea fi comice dacă nu ar fi aşa de triste. Adică există destui oameni fără cultură sau pur şi simplu cretini şi fără pic de respect faţă de un librar, care îi fac viaţa un iad pe pământ şi nici măcar nu arată un pic de respect, dar asta e lumea în care trăim şi nu înţeleg de ce autoarea nu acceptă asta. Adică se aştepta în momentul în care s-a angajat să aibă parte numai de clienţi intelectuali (şi dacă s-ar putea să citească şi ce îi place ei) ca să se simtă bine? Sau credea că a lucra pentru un patron în orice domeniu înseamnă orice altceva decât că şeful/ şefa te vede ca pe un negru mititel? Aşa că introducerea în care prezintă mizeriile pe care i le-au făcut şefii sau faptul că a trebuit să lucreze, bolnavă fiind, ca un sclav şi pe bani puţini, trebuind să suporte pe toţi proştii şi libidinoşii care intrau în librărie, nu mă face să mă gândesc decât că până să ajungă să lucreze ca librar avea impresia că trăieşte într-un ţinut de basm, ireal, unde vin şefii să muncească în locul ei şi o şi plătesc, iar, după cum am mai zis, clienţii făceau parte doar din elita societăţii, nişte intelectuali care vroiau să îşi îmbogăţească cunoştinţele cu încă ceva. Şi mai şi zice într-un fel care mie îmi sună a batjocură faptul că unii oameni cereau anumiţi autori, cum e Irina Binder… frate, daca toţi am citi aceleaşi cărţi şi genuri de cărţi am fi nişte clone. Fiecare citeşte ce i se pare interesant sau poate s-a săturat cineva de cărţi filozofice şi caută să îşi relaxeze creierul cu ceva lectură uşoară, iar asta nu înseamnă că trebuie să râdem de preferinţele literare sau să judecăm oamenii după o carte pe care poate nici nu o cumpără pentru ei. Ca să închei, aş putea zice că această carte mi-a stricat o frumoasă zi de stat pe bancă în pădure şi citit, făcându-mă să îmi pară rău că am cumpărat-o şi constatând că nu îşi merită locul ocupat în bibliotecă.

Cartea asta o recomand dacă eşti vreun frustrat/ vreo frustrată care nu face decât să se plângă de viaţa de căcat pe care o trăim cu toţii în România (poate aşa vei simpatiza cu autoarea şi faceţi vreo mişcare ca să încercaţi să schimbaţi în mai bine situaţia), iar celor care vor râde citind cartea asta nu pot decât să le zic că râdeţi voi, dar dacă staţi să vă gândiţi e de plâns că există şi astfel de oameni care încurcă librăria cu barul şi angajaţii cu nişte creaturi nedemne nici măcar de un salut.

În categoria WTF? | Etichete | 2 comentarii

„Aleasa Dragonului” de Naomi Novik

Naomi Novik - Aleasa DragonuluiDeşi nu sunt un mare fan al genului fantasy (cred că sunt câteva excepţii de cărţi pe care le pot numi care mi-au plăcut şi aparţineau acestui gen), „Aleasa Dragonului” a fost una din cărţile pe care mi le-am ales eu cu mânuţa mea (deşi trebuie să recunosc că nu am ştiut exact ce gen de carte e atunci când am ales-o) datorită descrierii. Am primit cartea aceasta cadou cu una din genţile Bookletta şi am ştiut că o să îmi placă. Şi mi-a plăcut atât de mult încât nici nu ştiu cum de am citit atât de repede toate cele 442 de pagini. Povestea este foarte bine construită, iar personajele ascund multe talente, astfel încât cartea asta mi-a depăşit aşteptările.

Cartea „Aleasa Dragonului” este construită în aşa fel încât pare un basm, unde prinţesa (în cazul de faţă o tărăncuţă) este închisă într-un turn de către un personaj negativ (în povestea noastră Dragonul este un personaj cât se poate de pozitiv) doar că nu aşteaptă să fie salvată, aşa cu s-ar aştepta orice cititor împătimit al basmelor, ci aşteaptă să treacă zece ani ca să poată pleca singurică. Şi povestea sună cam aşa: lângă satul în care locuia Agnieszka (să nu mă puneţi să pronunţ vreodată numele ăsta că fug în lume!) pândeşte o prezenţă malefică, iar singurul lor apărător este Dragonul, care cere, în schimbul protecţiei lui, să îşi aleagă o fată pe care să o ţină prizonieră în turnul lui timp de zece ani. Şi deşi toată lumea credea că anul respectiv o va alege pe Kasia, cea mai frumoasă, curajoasă şi graţioasă fată din tot satul (fata asta este descrisă ca fiind atât de perfectă de parcă e ireală), Dragonul o alege pe Agnieszka (nimeni nu ştie de ce, mai ales că fata asta este împiedicată, mai tot timpul umblă murdară şi îşi rupe hainele), după care descoperă că fata pe care a ales-o deţine o magie rară, dar puternică, cu care poate face lucruri incredibile. Şi de aici acţiune se dezlănţuie, apar şi forţele răului cărora trebuie să le facă faţă cei doi, împreună. Povestea asta este o poveste atât de complexă încât când vreau să vorbesc despre ea, mă pierd în atâtea scene, încât rezumatul meu la cele 422 de pagini ar avea 400 de pagini (eu nu mă las şi menţionez toate detaliile), dar atât de tare mi-a plăcut povestea încât cred că ce am zis până acum e suficient, ca să mai descopere şi cei care vor să o citească chestii noi. A fost atât de frumos scrisă cartea asta încât, chiar acum, în timp ce scriu despre ea, mă las purtată din nou prin toate scenele şi situaţiile limită şi aşa îmi amintesc de acţiunea care mi-a creat o imagine atât de vie în capul meu, mi-a provocat imaginaţia şi m-a ţinut cu sufletul la gură până la ultima pagină.

În primul rând, recomand cartea asta tuturor fanilor genului fantasy, pentru că sigur o să le placă şi cartea asta (din moment ce mi-a plăcut şi mie, chiar dacă eu nu sunt fan fantasy), celor care vor să citească o variantă modernă de basm, dar care nu este cu nimic mai prejos decât un basm clasic şi celor care vor să citească o poveste despre prietenie, dragoste, trădare şi putere, toate alcătuind o lectură incredibilă (aş putea spune că autoarea, ca o vrăjitoare a literaturii, a amestecat toate aceste ingrediente pentru a ne oferi nouă, cititorilor, o carte care să ne pună la încercare imaginaţia şi, în acelaşi timp, să ne strecoare câteva chestii la care să ne gândim chiar şi după ce terminăm de citit cartea).

În categoria Must-read | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu