„Bărbatul care n-a mai sunat” de Rosie Walsh

Rosie Walsh - Bărbatul care n-a mai sunatDe când am auzit de cartea asta am fost un pic curioasă, deoarece părea exact genul acela de roman pe care să îl citesc repede şi să fie şi interesant. Ei bine, nu l-am citit repede (în ultima vreme m-am cam lenevit), dar nu pentru că nu este o carte drăguţă. Este exact genul de carte pe care mi-ar plăcea să o citesc la mare, pe plajă sau într-un loc pitoresc dintr-o vacanţă de vară. Dacă ar fi să spun pe scurt despre ce este vorba aş zice că este o carte de dragoste, între doi oameni care nu numai că nu ar trebuie să se îndrăgostească (genul acela de dragoste imposibilă), care se află tot timpul în contratimp (adică ba ea e leşinată după el şi el nu dă niciun semn, ba el moare să dea de ea iar ea nu răspunde… şi aşa e toată cartea). Atrăgătoare din punct de vedere al titlului, cât şi a descrierii de pe copertă, cartea asta a reuşit să mă facp să o pun în fruntea cărţilor pe care să vreau să le citesc imediat, dar sfârşitul nu a fost chiar atât de spectaculos pe cât mă aşteptam, deci a rămas pentru mine o carte drăguţă, despre care pot spune că este exact genul meu.

În „Bărbatul care n-a mai sunat” este prezentată povestea de dragoste dintre Sarah şi Eddie, doi oameni care se întâlnesc întâmplător şi se îndrăgostesc imediat unul de celălalt. Dar exact asta nu ar trebui să se întâmple, pentru că dragostea lor este una interzisă. Astfel că Eddie dispare şi nu mai dă niciun semn de viaţă, în timp ce Sarah tot încearcă să găsească o explicaţie logică pentru dispariţia lui. Şi aşa o ţine jumătate de carte, cu Sarah căutând explicaţii. Când află adevăratul motiv pentru care Eddie nu a mai căutat-o, ea dispare din peisaj şi apare el, care ne descrie suferinţa prin care trece trebuind să stea deoparte de cea pe care o iubeşte. Iar când începe să o caute el pe ea, află nişte informaţii care îi schimbă viaţa. Finalul cărţii nu este extraordinar, dar per total am rămas cu o imagine drăguţă despre carte. Mi-a plăcut jocul de perspective şi felul în care reuşeşte autoarea să facă dragostea să triumfe în ciuda existenţei atâtor obstacole. Dacă ar fi să vorbesc despre personaje, aş spune că Sarah se comportă cam ciudat, adică în orice situaţie ea se comportă complet altfel faţă de cum m-aş comporta eu sau alţi oameni, dar Eddie este un personaj frumos conturat, ale cărui conflicte interioare îl fac un personaj foarte reuşit. Deci cartea asta se potriveşte ca o lectură uşoară, de vară, o carte care poate fi citită cu uşurinţă, dar care este drăguţă în felul ei.

Recomand cartea asta celor care îşi fac bagajele pentru a pleca la mare şi mai au loc şi de o carte, celor care au fost părăsiţi şi nu au mai fost sunaţi şi celor care vor o carte plăcută cu care să îşi ocupe timpul liber.

În categoria Epic Love | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„Trandafirul şi hangerul” de Renee Ahdieh

Renée Ahdieh - Trandafirul şi hangerulMi-am dorit să las cartea asta pentru la vară, să o pot citi în acelaşi decor ca volumul anterior, pe care l-am citit la o terasă, privind marea şi ascultând pescăruşii, dar nu am mai avut răbdare. Mi-a plăcut primul volum foarte mult şi, judecând după cât mi-a plăcut şi acest al doilea volum, se pare că nu decorul a influenţat părerea mea. Am savurat continuarea poveştii Şeherezadei acasă, în mijloacele de transport şi în parc şi mi-a părut rău că nu am avut suficient timp să o termin într-o zi. Cartea asta este o continuare frumoasă şi mi-a adus aminte de poveştile pe care le iubeam în copilărie, cele cu prinţi şi prinţese şi regine şi regi din regate diferite care se războiesc pentru supremaţie şi avere, dar întotdeauna câştigă forţele binelui, dragostea şi loialitatea.

Cartea începe cu prezentarea unui tărâm care se află în pragul războiului. Şeherezada, care a fost luată din palatul iubitului său soţ, ajunge împreună cu familia ei într-o tabără de beduini, care sunt aliaţii unchiului ei şi ai iubitului ei din copilărie, Tariq. Aceştia toţi s-au unit pentru a încerca să atace regatul lui Khalid, califul din Khorasan şi soţul Şeherezadei. Dar în timp ce toţi fac planuri de luptă, Şeherezada are alte intenţii. Vrea să îşi apere familia şi să îl scape pe Khalid de blestemul care nu îi lasă să trăiască fericiţi împreună. În cartea asta, Şeherezada îşi face prieteni şi aliaţi noi şi descoperă puteri pe care nu credea că le are. Iar sfârşitul cărţii este demn de poveste şi atât de frumos, încât îmi pare rău că s-a terminat totul atât de repede. Ce aş vrea să adaug este că mi-a plăcut la nebunie armata pe care şi-a strâns-o Khalid şi felul în care a luptat, încercând să nu omoare prea mulţi nevinovaţi. Deşi toţi duşmanii lui credeau că este singur şi fără apărare, strategia pusă la cale de calif a fost cea mai bună pe care o putea concepe. Într-un fel, când citeam partea cu încercarea lui Khalid de a ajunge la un armistiţiu cu duşmanul său, iar acesta îşi expune o parte din armata lui numeroasă, m-am gândit la replica „You and what army?”, dar nu trebuiau să fie numeroşi ca să câştige, deoarece avea alături de el unii dintre cei mai buni aliaţi, alături de care a biruit. „Trandafirul şi hangerul” are tot ce îi trebuie ca să fie o carte pe care oricine ar trebui să o aibe în bibliotecă: este captivantă, are personaje frumos conturate, acţiunea este dinamică, există forţele răului care se bat cu forţele binelui şi câteva ingrediente frumoase: prietenie, trădare, familie şi magie. Nu a existat nimic care să nu îmi placă la cartea asta şi îmi pare rău doar că s-a terminat.

Recomand cartea asta celor cărora le plac poveştile frumoase cu prinţi şi prinţese, doar că aici prinţesa nu este o domniţă neajutorată, ci o luptătoare, celor care vor să citească o frumoasă poveste de dragoste, dar şi celor care cred că „O mie şi una de nopţi” poate fi rescrisă pentru cititorii de orice vârstă, pentru a ne aduce aminte puţin de copilărie.

În categoria Cărţile mele, Teens Love | Etichete , , , | Lasă un comentariu

„Unde ai dispărut, Bernadette?” de Maria Semple

Maria Semple - Unde ai dispărut, Bernadette?De mult nu am mai văzut atâţia oameni care să se uite miraţi spre mine pe stradî, în staţii sau în mijloacele de transport în comun ca acum că tot plimbam peste tot cartea aceasta cu mine. Motivul? Simplu, coperta care arată o fată sau femeie (nu îţi poţi da bine seama din poză) cu o bentiţă şi o eşarfă galbenă şi nişte ochelari imenşi de soare. Ei bine, am umblat cu cartea asta după mine şi o săptămână întreagă aveam atenţia tuturor îndreptată asupra mea imediat ce scoteam cartea asta din geantă şi până se prindeau toţi ce e pe copertă. Dar cartea asta mi-a plăcut în primul rând pentru că are cel mai complex personaj despre care am citit în ultima vreme. Deşi, superficial, ai putea crede că e vorba de o femeie nebună, Bernadette are o personalitate complexă pe care mi-a făcut plăcere să o descopăr.

„Unde ai dispărut, Bernadette?” este povestea unei familii uşor neobişnuiă aş spune eu, supusă încercărilor zilnice. Bernadette este o arhitectă faimoasă pentru construcţiile neconvenţionale pe care le-a realizat din resturi de materiale aruncate de alţii, dar toţi spun despre ea că este o fire ciudată. Ea este căsătorită cu Elgie Branch, un geniu în ale programării, care lucrează la Microsoft, şi împreună au o fată pe nume Bee. De fapt, Bernadette „dispare” de două ori pe parcursul vieţii: o dată din lumea arhitecturii, după ce un om foarte bogat îi cumpără casa construită de ea şi o dărâmă doar ca să se răzbune, ceea ce o face pe Bernadette să se mute din Los Angeles în Seattle şi a doua oară când, dintr-o sumă de acţiuni şi circumstanţe, fuge de acasă pentru a scăpa de poliţie, soţ şi spitalul de nebuni unde vroiau să o închidă. Bee primeşte o scrisoare cu toate mailurile şi mesajele schimbate între mama ei şi diverşi oameni, între tatăl ei şi alţi oameni şi multe alte documente oficiale şi scrisori, pe care le pune cap la cap pentru a dezvălui trecutul pe care Bernadette îl ţinea ascuns şi pentru a încerca să îşi găsească mama dispărută. Acum să vă spun şi părerea mea despre cartea asta. Mi-a plăcut enorm cum e structurată, mi-au plăcut mailurile şi scrisorile şi toate declaraţiile, care m-au ajutat să o cunosc mai bine pe Bernadette. Dar cel mai mult mi-a plăcut de ea, de Bernadette, pentru că este un personaj atât de complex încât este dificil să îl integrezi într-o categorie. De mult nu am mai citit o carte cu un personaj atât de reuşit. Un alt aspect care mi-a plăcut a fost felul amuzant în care a fost scrisă cartea asta. Aproape că am stat cu un zâmbet pe buze tot timpul petrecut citind-o. Este o carte uşor de citit, dar de ce ai vrea să se termine vreodată? Adică am savurat-o din plin şi m-am bucurat pagină cu pagină până m-am apropiat de sfârşit. Iar sfârşitul a fost la fel de neaşteptat ca tot ce se întâmplă în cartea asta.

Recomand cartea asta celor care s-au săturat de personaje superficiale, celor care vor să pornească într-o aventură incredibilă într-o lume captivantă, însoţiţi de personaje care mai de care mai interesante şi celor care vor să găsească o carte care să le fure un zâmbet.

În categoria Cărţile mele | Lasă un comentariu

„Cum să fii fericit în România” – coord. Oana Bârna

Cum să fii fericit în RomâniaCând am văzut prima dată titlul acestei cărţi am fost atrasă de promisiunea unei reţete sau a unei soluţii pentru a fi fericit în România. Nu că nu aş fi fericită aici (ba chiar am refuzat o grămadă de oferte din străinătate), dar cumva mi-a plăcut să ştiu că există şi alţi oameni care sunt fericiţi în România, că nu suntem doar un popor de nemulţumiţi şi trişti şi că nu toată lumea e nefericită pe aici. Mi-au plăcut şi ilustraţiile de pe copertă, pe care dacă le priveşti atent, îţi dai seama câte lucruri îi fac pe oameni fericiţi, chiar dacă genul acesta de fericire poate avea loc în orice parte a lumii. În ceea ce priveşte conţinutul cărţii, mi-au plăcut anumite poveşti (mai ales cele mai puţin filozofice) şi mi-am dat seama că nu este o carte care oferă oamenilor soluţii, ci speranţe. Speranţa că se poate trăi bine şi la noi în ţară, că nu toţi suntem nefericiţi şi morocănoşi pentru că trăim aici şi că fericirea se găseşte în lucrurile mici, plecând de la mici bucurii, până ajungem să ne dăm seama că suntem fericiţi că trăim în România şi nu în altă parte.

Acum să vă zic câte ceva despre cartea asta. Singura reţetă pentru „Cum să fii fericit în România” este următoarea: se iau şaptesprezece autori (dintre care unii foarte cunoscuţi, iar alţii mai puţin cunoscuţi, cel puţin de mine) şi se roagă să spună ce este pentru ei fericirea în România. Fiecare dintre oamenii ăştia îşi pun sufletul pe tavă, depănând amintiri mai noi sau mai vechi pentru a putea ilustra de ce sunt fericiţi în România. Unii dau explicaţii filozofice (de a trebuit să citesc câteva paragrafe de mai multe ori pentru a le putea înţelege sensul), alţii vorbesc despre viaţa lor, despre relaţiile cu ceilalţi români şi despre amintirile care îi fac să se considere fericiţi aici şi cineva chiar a scris o fabulă (la sensul căreia am meditat puţin, deoarece, după ce o citeşti, rişti să pierzi morala sau să înţelegi profunzimea ei). Rezultatul: o carte plină de poveşti de viaţă, pline de speranţă. Mi-a plăcut cartea asta pentru că nu mi-a oferit ceea ce aşteptam de la ea, mi-a plăcut că m-a surprins plăcut şi că am citit frânturi de poveşti din vieţile fiecărui autor, care mi-au dat un pic de optimism. Deşi am ales cartea asta pentru titlul şi ilustraţiile ei atrăgătoare, cumva a reuşit să îmi depăşească aşteptările şi să fie interesantă. Glumele scrise de unii autori şi optimismul poveştilor adaugă cărţii o nuanţă interesantă de fericire, pe care fiecare ar trebui să şi-o însuşească şi să realizăm că se poate şi mai rău şi că noi suntem de fapt nişte oameni extraordinari dacă reuşim să fim fericiţi în România, care a fost numită o „lume în care totul predispunea la nefericire”.

Recomand cartea asta celor care vor să descopere că nu toţi cei care trăiesc în România sunt nişte oameni nefericiţi, celor care au nevoie de o doză de optimism şi celor care caută un pic de filozofie a fericirii.

În categoria Cărţile mele | Etichete , | Lasă un comentariu

„Am ucis-o pe Şeherezada” de Joumana Haddad

Houmana Haddad - Am ucis-o pe ŞeherezadaIeri am participat la două evenimente care implicau cititul de cărţi: „Ziua Cărţii @ Cărtureşti: Citeşte într-o zi câţi alţii într-un an” şi „Magic Library la Noaptea Cărţilor deschise!”. Primul este cel despre care am să vă vorbesc acum, deoarece implica citirea unei cărţi. Ideea era simplă: te duceai frumuşel în orice librărie Cărtureşti (din orice oraş din ţară), le spuneai librarilor pentru ce ai venit şi îţi ofereau o selecţie de cărţi din care să îţi alegi o carte pe care să o citeşti în librărie. Până aici toate bune şi frumoase, dar fie am fost cel mai ghinionist om din lume, fie aşa e în toate librăriile mai mici, cel pe care l-am abordat (singurul librar care era prin zonă) era cel puţin confuz, de parcă nu ştia ce să facă cu mine şi m-a îndrumat (greşit) spre un raft care avea şi cărţi de peste 300 de pagini… Acum am ales eu una care mi-a plăcut cât de cât şi nici nu avea atâtea pagini încât să îmi garanteze că voi muri pe scaun citind-o şi apoi am dat de alt librar, care părea că ştie mai bine cum stă treaba şi mi-a dat o agendă în care să îmi scriu numele, titlul cărţii alese, data şi ora la care am început să o citesc (deşi încă nu începusem). După ce m-am făcut comodă într-un fotoliu din librărie, am observat adevăratul raft cu selecţii de titluri din care puteam alege (şi aveau într-adevăr sub 200 de pagini cărţile alea), dar, ghinion, era prea târziu, alesesem şi scrisesem pe agendă. Şi apoi m-am cufundat în fotoliu şi m-am pus pe citit. Despre carte, nu pot să zic că îmi pare rău că am ales-o. A fost destul de interesantă, mi-a plăcut să aflu mai multe date despre ce înseamnă să fii o „femeie arabă” şi felul în care a fost scrisă a făcut-o să fie uşor de citit. După ce am terminat-o (într-o oră şi 34 de minute), am avut ghinionul să dau peste acelaşi librar neştiutor, căruia i-am zis că am terminat de citit şi se uita la mine de parca îmi mai crescuse un cap pentru că nu înţelegea de ce mă laud cu asta! Ei bine, eu aşteptam să îmi arate de unde să îmi iau cartea cadou (urmează o recenzie şi la aceea), iar el nu pricepea ce vreau. Când i-am explicat, m-a îndrumat spre acelaşi raft cu cărţi de unde o alesesem pe aceasta şi mi-a zis să îmi aleg una de acolo (acum s-ar putea ca acel raft să nu fi fost cel corect, din care să îmi aleg cartea, dar am luat una care m-a atras ca titlu şi poveste şi am plecat acasă. Per total, ideea e bună, dar prost pusă în practică. Adică m-am dus în librărie şi parcă vorbeam de lucruri SF (şi nici nu era prima zi a campaniei)! Pentru viitor o să ştiu şi o să mă duc în librăriile mai mari ca să evit ciudăţeniile!

Acum să revenim la carte! În primul rând m-a atras la cartea asta titlul: „Am ucis-o pe Şeherezada!”. În ultima vreme s-au scris o mulţime de cărţi despre Şeherezada, tot felul de rescrieri ale celebrei „1001 de nopţi” şi am fost curioasă despre ce poate fi vorba în această carte. Ei bine, cartea este plină de confesiunile unei femei care dezvăluie că nu tot ceea ce se spune despre femeile arabe este adevărat. Şi povesteşte în această carte despre viaţa ei, fiind o fată născută şi crescută într-o familie tradiţională arabă. Astfel ne mărturiseşte că, încă de mică, citea cărţi, în franceză, genul acela de cărţi care este o lume interzisă fetelor arabe şi că, deşi familia ei îi impunea anumite reguli, ea mereu a făcut ce a dorit. Prin intermediul cărţii, autoarea explică tuturor cititorilor că orice femeie arabă poate trăi liberă şi demonstrează prin exemplul personal cum ea a putut fi o tânără scriitoare şi redactor a unei reviste, chiar dacă societatea încearcă să înăbuşe acest gen de libertate. De fapt, cartea este o dovadă că femeile arabe pot gândi şi trăi ca orice alte femei din oricare alt colţ al lumii, fiind libere la fel ca femeile europene sau de pe oricare alt continent. A fost o lectură interesantă şi frumos scrisă, dar a fost şi ceva care nu am priceput decît abia la sfârşitul cărţii: legătura dintre subiectul cărţii şi Şeherezada. Dar asta nu vă pot dezvălui, pentru că nu ar mai avea farmec, în cazul în care veţi vrea să o citiţi.

Recomand cartea aceasta celor care vor să afle mai multe despre „femeile arabe”, celor care sunt curioşi despre care e treaba cu Şeherezada şi celor care vor să citească despre povestea unei femei curajoase care a înfruntat totul pentru a avea dreptul la libertatea de exprimare şi a avea libertăţile unei femei din occident.

În categoria Cărţile mele | Etichete , , , | Lasă un comentariu